Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, mesaj dur pentru PSD: „Așa arată o guvernare eșuată”

Klaus Iohannis, mesaj dur pentru PSD: „Așa arată o guvernare eșuată”

Klaus Iohannis, mesaj dur pentru PSD: „Așa arată o guvernare eșuată”
Sursa foto: Foto: Facebook/ Klaus Iohannis
04 Sep 2019   •   17:13

Klaus Iohannis a transmis un mesaj dur pentru cei din Guvern, reproșându-le că nu și-au asumat responsabilitatea pentru a rezolva lucrurile cu adevărat importante. 

„În continuare, mă refer la un subiect cu implicații profunde asupra societății românești. Tragedia cumplită de la Caracal ne-a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului. Incompetența, lipsa unor proceduri clare, corupția, indiferența, toate acestea au dus la un deznodământ cutremurător: incapacitatea statului de a salva viețile cetățenilor.

Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte măsuri, astfel încât în situații precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat în CSAT ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate. PSD, preocupat de soluționarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgențelor care sunt importante pentru cetățeni și care au un impact direct asupra vieții și siguranței lor. 

Am văzut doar câteva măsuri punctuale, luate la cald, sub presiunea publică și grija de a muta șefi de la o instituție la alta, fără să-i sancționeze pentru incompetența lor. PSD e specialist în a tărăgăna lucrurile, sperând ca oamenii să uite cui îi revine, de fapt, responsabilitatea. Vedem doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preț la putere.

Tot ce avertizam la începtutul anului despre buget, din păcate, s-a adeverit: investiții majore nu se fac, spitale și autostrăzi nu se construiesc. PSD nu e preocupat de toate aceste lucruri, ci doar de a-și securiza puterea, scotând funcții la mezat. Așa arată o guvernare eșuată.

Garantarea siguranței publice de către stat e fundamentală, iar românii așteaptă respect și siguranță, dar guvernarea PSD nu și-a înțeles niciodată rolul. Întârzie nepermis și modificările legislative necesare pentru ca astfel de cazuri, ca cel de la Caracal, să fie tratate cu mai multă operativitate. 

PSD a primit mai multe propuneri concrete, dar sunt ignorate. Mai mult, pesediștii au abandonat propuneri de rezolvare a unor chestiuni sistemice, atunci când baronii lor au înțeles că asta înseamnă renunțarea la controlul politic pe justiție și poliție. Dincolo de creșterea sau nu a pedepselor pentru diverse infracțiuni, vorbim și de cum funcționează insituțiile statului. PSD refuză să faci pași pentru a corecta gravele carențe create prin propriile lor decizii. 

Nici până acum, deși a generat numeroase efecte negative, Legea recursului compensatoriu nu a fost abrogată. Cei din Guvern au permis, prin incompetență și inactivitate, ca imaginea instituțiilor statului să fie grav afectată. 

O instituție fundamentală în România, Poliția Română, are probleme de credibilitate din cauza politizării excesive. Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut țara de incompetenți în funcții, au fost dați afară prea mulți profesioniști și au fost puși oameni incapabili. 

Guvernul PSD a făcut mult rău României și ar fi trebuit să plece de mult. Românii își doresc o altă guvernare și o vor avea, o guvernare responsabilă pentru ca împreună să facem România funcțională.  Se impune resetarea statului, pentru că direcția în care PSD a dus țara este una greșită și românii o consideră greșită. S-a văzut acest lucru foarte clar, e nevoie de o guvernare pro-europenă, preocupată de drepturile românilor, siguranța românilor. 

Vă mulțumesc!”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni. 

×
Subiecte în articol: guvernare Klaus Iohannis
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close