Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Eroilor: „Jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toți”

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Eroilor: „Jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toți”

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia de comemorare a eroilor neamului, organizată la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, unde a depus o coroană cu flori și a ținut un discurs.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Eroilor: „Jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toți”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    10 Iun 2021   •   13:15

„Suntem astăzi, împreună, aici, pentru a celebra Ziua Eroilor noștri, odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, un moment cu profunde semnificații spirituale.

Cu acest prilej, aducem piosul nostru omagiu jertfei tuturor eroilor români care, de-a lungul veacurilor, și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă, pentru pământul românesc, pentru apărarea țării și întregirea neamului, pentru libertate, dreptate și democrație.

Prin devotamentul și jertfa lor neprețuită au fost apărate integritatea și libertatea țării și s-a afirmat demnitatea națională a României.

Eroii neamului nostru au fost și continuă să fie adevărate simboluri ale abnegației, ale curajului și ale simțului datoriei. Lăsând în urma lor lecția dăruirii de sine pentru idealul de a servi patria, ei constituie modele demne de urmat pentru tinerele generații și cele viitoare. Cea mai de preț moștenire este exemplul lor de credință în idealurile naționale, de tărie și patriotism”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Acesta a mai spus că valorile și principiile care le-au călăuzit destinul eroilor vor rămâne repere de responsabilitate pentru români, care vor lăsa urmașilor o Românie dezvoltată.

„Avem astăzi o Armată modernă, capabilă să își îndeplinească misiunile”

Iohannis a precizat că România are o armată modernă, care este capabilă șă își îndeplinească misiunile, alături de NATO și de statele europene.

„Avem astăzi o Armată modernă, capabilă să își îndeplinească misiunile conform angajamentelor pe care ni le-am asumat, alături de aliații noștri din cadrul NATO și împreună cu statele europene, pentru implementarea Politicii de Securitate și Apărare Comune a Uniunii.

România este în prezent un veritabil furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, un aliat și un partener credibil și puternic în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în relația cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii”, a mai spus președintele.

Klaus Iohannis a adus un omagiu și militarilor români căzuți la datorie în teatrele de operații din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, precum și în misiunile derulate sub egida organizațiilor internaționale la care România este parte.

„Lecția de devotament, altruism, patriotism și spirit de sacrificiu pe care o reprezintă jertfa eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toți, să ne apropie mai mult de valorile pe care este clădită România modernă: unitate, democrație, prosperitate și solidaritate”, a mai spus Iohannis.

„Ne exprimăm, totodată, adânca recunoștință și prețuire față de personalul medical”

Președintele a amintit și de personalul medical din România, care a ajutat la combaterea pandemiei de coronavirus.

„Ne exprimăm, totodată, adânca recunoștință și prețuire față de personalul medical care și-a pierdut viața în această teribilă pandemie de COVID-19, îndeplinindu-și profesia cu devotament față de români.

Avem datoria de a menține vie memoria Eroilor Neamului și de a arăta că am înțeles sensul luptei și jertfei lor supreme.

Recunoștință veșnică eroilor noștri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a spus președintele Klaus Iohannis la ceremonia de comemorare a erolilor neamului.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close