Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, sfătuit să facă o renegociere cu UE

Klaus Iohannis, sfătuit să facă o renegociere cu UE

Klaus Iohannis, sfătuit să facă o renegociere cu UE
18 Aug 2015   •   14:49

Vicepreședintele ALDE Cătălin Beciu a declarat marți, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, că președintele Klaus Iohannis "ar trebui să își folosească influența la nivel european și să se concentreze pe renegocierea cifrelor de deficit pentru România", transmite Agerpres.

"Președintele Iohannis, după ce a gafat și a avut această pierdere politică legată de respingerea Codului Fiscal, ar trebui să își folosească influența la nivel european și să se concentreze pe renegocierea cifrelor de deficit pentru România, să ia o decizie în sprijinul românilor care l-au votat. Aceste cifre, care nu ne convin, au fost negociate de președintele Băsescu în trecut. Situația României nu este dramatică, își poate permite și 2,5 — 3% deficit fără mari dificultăți, după ce a demonstrat că se poate dezvolta și în condiții de ostilitate absolută, mediul de afaceri acționând într-un mediu care i-a fost ostil", a spus Beciu, care este și secretar de stat în Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri.

Acesta a amintit că, în Europa, există țări mai importante decât România care nu respectă deficitul stabilit de UE. Reprezentantul ALDE și-a exprimat optimismul în ceea ce privește trecerea Codului Fiscal prin Parlament și a mai apreciat că acesta va intra în vigoare din 1 ianuarie 2016.

Președintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, la mijlocul lunii iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal. Șeful statului subliniază că "legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ", motiv pentru care "în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate".

La rândul său, fostul șef al statului Traian Băsescu a declarat, duminică, la Alba Iulia, că președintele Klaus Iohannis a procedat corect trimițând Codul fiscal înapoi Parlamentului, opinând că reducerea de TVA ar fi prea abruptă.

Reprezentanții partidelor parlamentare vor avea joi, la Palatul Parlamentului, o întâlnire tehnică pe tema Codului fiscal. Pentru anul 2016, România are o țintă de deficit de 1,2 la sută din PIB, precizează Agerpres. 

×
Subiecte în articol: ALDE Klaus Iohannis
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben
x close