Antena 3 CNN Actualitate Locale Un cercetător din Arad intră în Cartea Recordurilor! Descoperirea uluitoare pe care a făcut-o despre România

Un cercetător din Arad intră în Cartea Recordurilor! Descoperirea uluitoare pe care a făcut-o despre România

Un cercetător arădean a făcut o descoperire ştiinţifică de mare greutate, care i-a adus un loc în Cartea Recordurilor. Descoperirea pe care a făcut-o este uluitoare.

Un cercetător din Arad intră în Cartea Recordurilor! Descoperirea uluitoare pe care a făcut-o despre România
Sursa foto: Facebook/Dan Palcu Rolier
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Dec 2023   •   12:44

Un arădean intră în istorie, după ce a descoperit faptul că un lac a acoperit, în urmă cu milioane de ani, jumătate din întreg continentul european, inclusiv România.

Dan Palcu, de loc din Ineu, căci despre el este vorba, a lucrat patru ani de zile la un studiu care concluzionează faptul, în urmă cu 12 milioane de ani, jumătate din teritoriul Europei era acoperit de un lac, cel mai mare care a existat vreodată. Exact această frântură de informaţie este cea care va scrie numele românului în Cartea Recordurilor, scrie aradon.ro.

În cadrul unei lucrări ştiinţifice care a fost realizată pe parcursul a patru ani de zile, ineuanul Dan Palcu, alături de o echipă de cercetători, au descoperit faptul că lacul avea aproape trei milioane de metri pătraţi şi o faună unică.

Citește și: O echipă de cercetători români a intrat în Cartea Recordurilor! A descoperit proporțiile lacului Paratethys, care a acoperit România 

Paratethys este denumirea pe care arădeanul i-a alocat-o lacului, care se întindea de la Alpi şi până în Kazahstan, în Asia Centrală. La apogeu, era mai mare decât actuala Mare Mediterană. De-a lungul timpului, acest lac a suferit o serie de modificări, până când a dispărut. Ce a rămas în urma acestui mega-lac? Marea Neagră şi Marea Caspică, spun cercetătorii.

Cea mai mare parte a teritoriului României, acoperit de Paratethys

Echipa de cercetare a fost condusă de Dan Palcu, iar savanţii au adunat probe timp de patru ani, până când au ajuns la concluzia existenţei acestui lac. Au fost adunate date paleogeografice, a fost analizată activitatea tectonică istorică, au fost analizate depozitele de sedimente şi tipurile de roci de pe întreaga suprafaţă a fostului lac.

Printre rămăşiţele întinderii colosale de apă de acum 13 milioane de ani, ar fi rămas trovanţii din Subcarpaţii Buzăului, calcarele din zona Istriţa sau dunele din Oltenia.

„Istoria tumultuoasă” a Paratethys, dezvăluită de cercetătorii români

Lacul ar fi avut o salinitate scăzută, iar acest lucru a dus la crearea unei faune unice, mai arată studiile realizate de echipa de cercetători condusă de arădean. Biologul Adrian Bâlbă a transmis faptul că „a fost vorba despre un bazin închis, care a şi secat de câteva ori, dar care a avut o evoluţie independentă. Avem pe râul Vâlsan o specie de peşte care doar aici se găseşte, din toată lumea asta”.

Practic, spune biologul, chiar şi la distanţă de aproape 13 milioane de ani, există încă specii de peşti specifice fostului lac Paratethys, care nu pot fi întâlnite nicăieri pe planetă. Totodată, în mega-lacul descoperit de Dan Palcu ar fi trăit inclusiv balene pitice şi delfini.

Descoperire de Cartea Recordurilor

Studiul care a dovedit existenţa celui mai întins lac din lume a fost analizat de către reprezentanţii Cărţii Recordurilor, care au stabilit faptul că lucrarea ştiinţifică se confirmă. Aşadar, în ediţia 2024 a Cărţii Recordurilor, Dan Palcu va ocupa un meritous loc, fiind conducătorul de cercetare care a descoperit cel mai mare lac care a existat vreodată pe planeta Pământ.

×
Subiecte în articol: cercetator Arad Cartea Recordurilor
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close