Antena 3 CNN Actualitate Locale Hoții care au furat bani și bijuterii, în valoare de 300.000 de lei, din casa unei tinere din Bragadiru, prinși după o lună

Hoții care au furat bani și bijuterii, în valoare de 300.000 de lei, din casa unei tinere din Bragadiru, prinși după o lună

Casa unei tinere din Bragadiru, județul Ilfov, a fost jefuită, iar hoţii au fost prinşi abia acum, la mai bine de o lună de la furt. Doi bărbaţi, de 33 şi 38 de ani, au furat bani şi bijuterii, în valoare totală de 300.000 de lei, din locuinţa femeii.

Hoții care au furat bani și bijuterii, în valoare de 300.000 de lei, din casa unei tinere din Bragadiru, prinși după o lună
Sursa foto: Arhivă
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Ian 2024   •   09:04

Ieri au avut loc percheziţii în locuinţele celor doi bărbați, unde poliţiştii au găsit sume mari de bani, dar şi bijuterii, telefoane şi două maşini.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să se întalnească şi cu procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Plan bine pus la punct, furt de 300.000 de lei

Potrivit surselor Antena 3 CNN, unul dintre hoți o cunoștea pe tânăra care ar face videochat și știa că are bani strânși, pentru că ar fi vândut recent o garsonieră. Cu o zi înainte de jaf s-ar dus la ea acasă, împreună cu un alt bărbat, prefăcându-se că au de livrat o comandă de mâncare, însă tânăra era acasă.

Cei doi au revenit și următoarea zi. Au văzut că tânăra nu era acasă și ar fi reușit să intre printr-o ușă din spate, forțând intrarea.

”La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 2 percheziții în județul Ilfov și Municipiul București, la domiciliile a 2 bărbați, bănuiți de comiterea faptei de furt calificat.

Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 8 decembrie 2023, cei doi bărbați, în vârstă de 38 și 33 de ani, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate din orașul Bragadiru, de unde ar fi sustras 250.000 de lei și mai multe bijuterii, valoarea prejudiciului fiind stabilită la aproximativ 300.000 de lei.

La percheziții, polițiștii au descoperit și indisponibilizat bijuterii, sume de bani (7.000 de lei si 300 de euro), 3 telefoane mobile, 2 stații de emisie receptie și 2 autoturisme.

Hoții, prinși la mai bine de o lună

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov pentru cercetări.

În urma probatorului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au dispus reținerea pentru 24 de ore, față de cei 2 bărbați, urmând ca în cursul zilei de 17 ianuarie a.c., să fie prezentați procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov continuă cercetările în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul cu numere false, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, a transmis IPJ Ilfov.

×
Subiecte în articol: furt hoti Bragadiru
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close