Antena 3 CNN Actualitate Locale Microbuz școlar, implicat într-un accident în Caraș-Severin. O persoană a fost grav rănită

Microbuz școlar, implicat într-un accident în Caraș-Severin. O persoană a fost grav rănită

Un microbuz școlar a fost implicat luni dimineața într-un accident în localitatea Carașova, județul Caraș-Severin.

Microbuz școlar, implicat într-un accident în Caraș-Severin. O persoană a fost grav rănită
Sursa foto: Agerpres
de Maria Zărnescu    |    14 Iun 2021   •   10:05

Potrivit ISU Caraș-Severin, microbuzul școlar a lovit o persoană aflată pe scuter.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și un echipaj al SAJ.

Persoana aflată pe scuter a suferit numeroase escoriații și o plagă la nivelul capului. Victima va fi transportată cu ambulanța SAJ la UPU Reșița, informează Mediafax.

În microbuzul școlar nu erau elevi.

Un echipaj al IPJ Caraș-Severin face cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close