Antena 3 CNN Actualitate Locale Momente cumplite în familia criticului de artă Oliv Mircea. Fiul acestuia a murit

Momente cumplite în familia criticului de artă Oliv Mircea. Fiul acestuia a murit

Momente cumplite în familia criticului de artă Oliv Mircea. Fiul acestuia a murit
Sursa foto: foto- bistriteanul.ro
26 Noi 2018   •   16:00

Momente grele în familia criticului de artă Oliv Mircea. Fiul acestuia, pictorul George Mircea, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Bucureşti, a murit. 

George Mircea abia împlinise 39 de ani în luna septembrie. Acesta a fost descoperit fără suflare, în atelierul său din Bucureşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

Mama și soția pictorului, văzând că acesta nu mai răspundea la telefon, au rugat un vecin să meargă să vadă ce se întâmplă cu el, potrivit bistriteanul

Momentan nu se știe care a fost cauza decesului, însă surse aproapiate artistului spun că ar fi vorba de un atac de cord sau atac cerebral. 

Trupul neînsuflețit al artistului va fi depus în Biserica Răzoare, în spatele Academiei Militare şi va fi înmormântat tot la Bucureşti, în cimitirul Străuleşti, pe Aleea Artiştilor.

George Mircea a absolvit Liceul de arte „Corneliu Baba” din Bistriţa şi Universitatea Națională de Arte din București, secția pictură. În anul 2006 a devenit lector univ. dr. al Universității Naționale de Arte din București, iar în perioada 2006-2011 profesează cu titlul de colaborator al Universității București-Facultatea de Istorie.

Ulterior și-a susținut teza de doctorat, tot în cadrul aceleiași facultăți. În anul 2003 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Membru al Școlii Române din Roma.

 

×
Subiecte în articol: familia fiul a murit
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close