Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic blocat pe DN2, în Suceava, după un accident între un autoturism și un TIR

Trafic blocat pe DN2, în Suceava, după un accident între un autoturism și un TIR

Un accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR încărcat cu OSB a avut loc duminică seara pe DN2, în zona localității Drăgușeni, județul Suceava. Traficul este blocat.

Trafic blocat pe DN2, în Suceava, după un accident între un autoturism și un TIR
Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    05 Noi 2023   •   22:02

Centrul Infotrafic anunță că, în urma unei coliziuni cu un autoturism, un autotren s-a răsturnat pe carosabil, blocând deplasarea în ambele direcții pe DN 2 Fălticeni – Cristești, în zona localității Drăgușeni, județul Suceava.

Se estimează reluarea circulației după ora 23.00.

Potrivit ISU Suceava, în urma accidentului, două persoane au fost monitorizate de către echipajul medical trimis la fața locului, ulterior ambele refuzând transportul la spital. La fața locului, ISU Suceava intervine cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Citeşte şiAmbulanță SMURD, implicată într-un accident în Ploiești

×
Subiecte în articol: accident în Suceava TIR
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close