Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic blocat și pericol de explozie pe Dealul Negru, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat

Trafic blocat și pericol de explozie pe Dealul Negru, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat

Traficul este blocat complet pe DN7, în Zamfirești, limita cu Cotmeana, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat în urma unui impact cu un autoturism.

Trafic blocat și pericol de explozie pe Dealul Negru, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat
de Mia Lungu    |    26 Aug 2023   •   17:00

Update 23:30 Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră a fost reluată total pe DN 7, în zona localității Zamfirești, județul Argeș, unde în această dimineață o cisternă încărcată cu etanol s-a răsturnat, drumul fiind curățat de etanolul scurs pe carosabil.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime. În perioada opririi traficului, autovehiculele au fost redirecționate pe rute ocolitoare.

Traficul a fost blocat total mai bine de 12 ore în urma unui accident rutier produs între un autoturism și un autotren cu cisternă încărcată cu etanol, pe DN7, Piteşti-Râmnicu Vâlcea, în localitatea Cotmeana, la Zamfirești.

Operațiunea de transbordare a etanolului a durat aproximativ 5h.

Update 17:00 La locul incidentului a sosit cisterna care va prelua încărcătura. Traficul este în continuare blocat pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea.

Update 11:00 A fost identificată o cisternă la Ploiești, care va veni pentru a prelua încărcătura. Traficul rămâne blocat. Scurgerile nu sunt însemnate cantitativ.

Un accident rutier s-a produs între un autoturism și un autotren cu cisternă pe. DN7, comuna Cotmeana, satul Zamfirești.

În urma incidentului, cisterna s-a răsturnat și prezintă scurgeri pe la un racord, după prima evaluare.

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Pompierii nu au identificat victime.

Intervenția la fața locului este dificilă și există pericol de incendiu, așa că șoseaua nu va putea fi folosită sâmbătă, timp de mai multe ore. De aceea, Centrul Infotrafic a anunțat că traficul este direcționat pe următoarele rute ocolitoare:

a) Pe sensul Vâlcea – Argeș

1. - DN 73C – Golești – Piatra – Curtea de Argeș – Pitești;

2. - DJ 678A – DN 73C – Curtea de Argeș – Pitești.

b) Pe sensul Argeș – Vâlcea

1. Bascov – DN 7C – Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni - DJ 678A - DN 7 Vărzaru;

2. Bascov – DN 7C - Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni – DN 7 Blidari.

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close