O cisternă a ieșit de pe carosabil, blocând circulația între Sibiu și Vâlcea, astăzi, în jurul orelor prânzului, pe DN7 / E81, în zona Gura Lotrului de pe Valea Oltului
O cisternă încărcată cu aproximativ 20 de tone motorină s-a răsturnat astăzi pe un drum județean din Vaslui, la intrarea în municipiul Huși, în zona Dobrina.
Un carambol în care au fost implicate o cisternă plină cu motorină şi două autoturisme a fost suprins de camera de bord a unui participant la trafic, în Cătămărești-Deal, județul Botoșani.
Situaţie gravă în judeţul Cluj, în localitatea Gheorgheni. Oamenii au găsit motorină în fântâni, după ce o cisternă s-a prăbuşit, iar carburantul a ajuns în pânza freatică. Pompierii intervin pentru a extrage cele aproximativ 7 tone de motorină.
O cisternă fără încărcătură s-a răsturnat pe DN 2A, km 160, la ieșire din localitatea Crucea spre Hârșova, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism. Doi oameni au murit. Una dintre victimele decedate era polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
O cisternă cu motorină s-a răsturnat cu puțin timp în urmă pe Centura de Vest a orașului Ploiești. Autoritățile au intervenit de urgență, întrucât există riscul producerii unei explozii.
În această dimineață, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Grințieș. În urma accidentului rutier s-a răsturnat o cisternă încărcată cu xilen, anunță ISU Neamț.
O cisternă încărcată cu hidroxid de sodiu (sodă caustică) s-a răstunat miercuri pe Drumul Național 6, între localitățile Dăneasa și Radomirești. Traficul a fost blocat complet, iar polițiștii au recomandat rute alternative.
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și 79, rănite, după ce un rezervor de combustibil a explodat în Liban, în regiunea Akkar, transmite CNN, care citează Crucea Roșie locală.
O cisternă cu petrol care s-a răsturnat în vestul Kenyei a explodat în timp ce localnicii scoteau combustibilul din ea. Cel puțin 13 persoane a murit în urma deflagrației, a precizat poliția locală.
Pe DN 24B Huși-Crasna, județul Vaslui, o autocisternă încărcată cu 30 de tone de motorină, a acroșat un stâlp de electricitate și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Este alertă pe centura de est o orașului Ploiești, după ce o cisternă încărcată cu kerosen s-a răsturnat. Din primele informații, se pare că un bărbat în vârstă de 31 de ani a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit puternic de cisterna încărcată cu 32 de tone kerosen.
Risc uriaș de explozie după ce o cisternă încărcată cu 24 de tone de diluant s-a răsturnat la intrarea în orașul Buzău. O macara urmează să fie adusă pentru a ridica cisterna.
O cisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat, joi dimineața, la ieșirea de pe Autostrada A1, la intrarea în comuna argeșeană Bascov. În acest moment este blocată ieșirea de pe Autostrada București-Pitești.