Antena 3 CNN Actualitate Mai mulţi medici de la spitalul din Ploieşti s-au solidarizat cu doctorul Dan Oprea. "Sărăcia este problema"

Mai mulţi medici de la spitalul din Ploieşti s-au solidarizat cu doctorul Dan Oprea. "Sărăcia este problema"

Mai mulţi medici de la spitalul din Ploieşti s-au solidarizat cu doctorul Dan Oprea. "Sărăcia este problema"
Sursa foto: Foto: bestfm.ro
30 Noi 2013   •   15:23
Alţi 20 de medici de la Spitalul Judeţean din Ploieşti au semnat scrisoarea deschisă prin care îşi exprimă susţinerea faţă de chirurgul Dan Oprea şi fac apel la colegii din ţară "care se confruntă cu probleme similare să vorbească public despre acestea", conform Mediafax.
Potrivit unei informări transmise presei, alţi 20 de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au semnat scrisoarea deschisă prin care îşi exprimă solidaritatea cu chirurgul Dan Oprea care a vorbit public despre lipsa de finanţare din sistem şi despre neimplicarea autorităţilor în rezolvarea problemelor unităţii sanitare ploieştene. 
În total, până acum, 42 de medici au semnat această scrisoare de susţinere a chirurgului Dan Oprea.
De asemenea, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti fac un apel la colegii din ţară "care se confruntă cu probleme similare să spună public despre acestea".
Iniţial, 22 de medici de la SJU Ploieşti s-au declarat solidari cu chirurgul Dan Oprea, ei trimiţând o scrisoare deschisă în care spuneau că "sărăcia este cauza tuturor nemulţumirilor ", iar "condiţiile oferite de sistem obligă zilnic toţi medicii din România la mici compromisuri".
"Oricât am vrea să ascundem, trebuie să recunoaştem deschis că sărăcia în care ne zbatem zi de zi este cauza tuturor nemulţumirilor apărute. Condiţiile oferite de către sistem obligă zilnic toţi medicii din România la mici compromisuri, fără de care nu am mai putea asigura asistenţa medicală. Oare ce s-ar întâmpla atunci cu pacienţii în singurul spital care asigură asistenţa medicală de urgenţă în judeţul cu cel mai mare număr de locuitori?! Din toate aceste motive, ne solidarizăm cu declaraţiile colegului nostru, doctor Dan Oprea", se arăta în scrisoarea deschisă făcută publică joi şi semnată de 22 de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.  
O comisie de control a Ministerului Sănătăţii a ajuns, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, pentru a face verificări după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor. 
Vineri trebuia să fie ultima zi a controlului, însă ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti au fost prelungite până luni sau chiar marţi şi vor fi coordonate de secretarul de stat Raed Arafat, care va merge săptămâna viitoare la SJU şi va prezenta public concluziile. 
Ancheta a fost declanşată după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este "umilit, abandonat de toţi" şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite "de zeci de ori", iar alte dotări sunt "de pe vremea lui Pazvante".

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close