Antena 3 CNN Actualitate Marile bănci din România au început deja să aibă probleme

Marile bănci din România au început deja să aibă probleme

Marile bănci din România au început deja să aibă probleme
Sursa foto: foto: Antena3
30 Apr 2012   •   23:41

Grupul Banca Comercială Română (BCR) a raportat pentru primul trimestru o pierdere de 307 milioane de lei (70 milioane euro), faţă de un profit de 76 milioane lei obţinut în aceeaşi perioadă din 2011, pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele.

BRD a anunţat că profitul net a scăzut cu 39% în primele 3 luni ale acestui an, la la 83 milioane lei (19 milioane euro), faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut, influenţat de creşterea provizioanelor cu 58%, la 337 milioane lei (77,4 milioane euro).

Într-un comunicat de presă, BCR precizează: „Această evoluţie reflectă impactul mediului de afaceri dificil asupra clienţilor corporativi ai BCR şi o abordare mai prudentă a creditării în contextul economic dat. Provocările economice au influenţat, totodată, formarea creditelor neperformante în primul trimestru, segmentul corporate rămânând principalul generator de volume noi de credite neperformante”.

Chiar şi cu aceste pierderi, grupul BCR şi-a menţinut poziţie de lider, cu o cotă de piaţă de circa 20,8% după active, în pofida unei uşoare scăderi a volumului activelor cu 1,6% faţă de începutul anului, la 75,51 miliarde lei (17,2 milioane euro), informează Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: BCR BRD pierderi
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close