Antena 3 CNN Actualitate Media Nea Mărin, pentru prima oară în postura de concurent într-un reality-show

Nea Mărin, pentru prima oară în postura de concurent într-un reality-show

Nea Mărin, pentru prima oară în postura de concurent într-un reality-show
11 Iul 2017   •   16:42

După ce a băgat spaima în toate vedetele autohtone, Nea Mărin face acum schimb de roluri: devine pentru prima oară concurent! Alături de Carmen Tănase, Adriana Trandafir și Cristina Țopescu, el va petrece o săptămână în Grecia, unde va intra în „Aventura cu 4 stele”, show pregătit de Antena 1 pentru aceasta vară.  Perspicace și priceput la orice, Nea Mărin va trebui să își demonstreze calitățile în cadrul concursurilor și probelor din emisiune. În funcție de cum se va descurca, fie va avea parte de o vacanță de lux, fie va trebui să locuiască în casa unei familii de greci și să îi ajute la treburile din gospodarie.  Cele 4 vedete vor petrece o săptămână în Volos, al treilea cel mai mare port comercial din Grecia.

Aventură cu 4 stele” este  o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”),  filmată în Grecia. În fiecare ediție, 4 vedete intră intră în competiție și în funcție de rezultat  vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor.

 

×
Subiecte în articol: antena1 show tv
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close