Antena 3 CNN Actualitate Mihai Fifor, despre avantajele adoptării Codului Administrativ prin OUG

Mihai Fifor, despre avantajele adoptării Codului Administrativ prin OUG

Mihai Fifor, despre avantajele adoptării Codului Administrativ prin OUG
26 Iun 2019   •   09:48

Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, a explicat pe pagina sa de Facebook care sunt avantajele adoptării Codului Administrativ prin OUG, dar a avertizat şi opoziţia să nu atace legea la CCR. 

"A fost adoptat Codul Administrativ, cerut cu insistență de aleșii locali ai tuturor partidelor politice. Noua lege nu are o relevanță directă pentru cetățeni. Dar va avea un rol major în reducerea birocrației și a nenumăratelor blocaje din administrația publică centrală și locală.

Vor fi astfel accelerate investițiile și dezvoltarea comunităților, în beneficiul cetățenilor. Este înlăturat blocajul generalizat din administrație, în care aleșii locali se temeau să mai semneze proiecte de investiții, pe motiv că ar putea fi puși sub acuzare. Acum este clar: oportunitatea aparține celor aleși de comunitate, iar legalitatea sau corectitudinea tehnică revine personalului de specialitate.

Se introduc termene precise și e clarificată procedura de revocare, demisie și numire a membrilor Guvernului. Deci dl. Iohannis nu va mai putea bloca funcționarea unor ministere și a întregii țări, doar din cauza unor toane politice și a resentimentelor sale personale față de partidele de guvernământ", a scris Fifor pe Facebook. 

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close