Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Mediului va plăti 37,6 milioane de euro pentru un sistem informatic care va contribui la creşterea absorbţiei fondurilor europene

Ministerul Mediului va plăti 37,6 milioane de euro pentru un sistem informatic care va contribui la creşterea absorbţiei fondurilor europene

Ministerul Mediului va plăti 37,6 milioane de euro pentru un sistem informatic care va contribui la creşterea absorbţiei fondurilor europene
Sursa foto: Foto: mmediu.ro
14 Oct 2013   •   13:20

Ministerul Mediului va organiza, la 12 decembrie, o licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem informatic care are scopul de a "asigura premisele necesare pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene". Valoarea contractului este estimată la 167,3 milioane de lei, TVA inclusă (37,6 milioane de euro), informează Mediafax.

"Scopul contractului care urmează să fie atribuit vizează implementarea unei soluţii de management integrat al Programului Operaţional Sectorial Mediu şi asigurarea premiselor necesare pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, prin optimizarea proceselor în toate fazele de implementare ale proiectelor", se arată în anunţul de participare publicat pe www.e-licitatie.ro.

Contractul, care va fi finanţat din fonduri europene şi va avea o durată de doi ani, presupune achiziţionarea de servicii de dezvoltare de software pentru gestionarea proiectelor, de consultanţă privind gestionarea proiectelor, de introducere de date şi arhivare, precum şi pachete software şi sisteme informatice.

Garanţia de participare la licitaţiese este de 1,35 milioane de lei.

Ofertele pot fi depuse până la 25 noiembrie. Deschiderea documentelor este programată pentru data de 12 decembrie.

 

 



×
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close