Antena 3 Actualitate Ministrul Transporturilor, legături periculoase cu Cristian Burci. Dosarul devalizării companiei Romvag SA Caracal

Ministrul Transporturilor, legături periculoase cu Cristian Burci. Dosarul devalizării companiei Romvag SA Caracal

28 Apr 2016   •   16:28

Legătură explozivă între un ministru din Guvernul Cioloş şi dosarul patronului Adevarul, Cristian Burci. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, este cel care i-a făcut cadou lui Burci compania Romvag SA Caracal, societate pe care procurorii DIICOT spun că omul de afaceri a devalizat-o.

Prejudiciul din acest dosar este evaluat la 20 de milioane de euro, din care 8 milioane reprezintă numai paguba produsă statului.

Potrivit CV-ului postat de ministrul Transporturilor pe site-ul institutiei, Dan Costescu a fost în perioada 2002-2004 preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Romvag SA Caracal. Costescu a preluat acest post odată cu achiziţia Romvag de către firma germana, KEG, unde actualul ministru al Transporturilor era angajat.

În doar doi ani Costescu reuşeşte să aducă Romvag aproape de faliment, iar firma este vândută unui offshore din Luxembrug - International Railway Systems - în care era implicat şi Cristian Burci.

Sub patronajul lui Burci, ROMVAG intră în insolvenţă în 2010, după ce conducerea a îngropat societatea în datorii, iar în 2015 intră în faliment.

Procurorii DIICOT îl acuză acun pe patronul Adevărul că a iniţiat un grup infracţional organizat şi că a adus un prejudiciu statului român de 8 milioane de euro. Burci mai este acuzat de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la spălare de bani şi instigare la evaziune fiscală.

Dan Costescu neagă legăturile cu Burci

Într-o precizare remisă presei, ministrul Transporturilor Dan Costescu susține că în luna mai a anului 2004, atunci când Romvag SA a fost preluată de Cristian Burci, nu mai ocupa vreo funcție în cadrul companiei, din care plecase de două luni.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close