Antena 3 CNN Actualitate Momente cumplite pentru două femei și doi bărbați în Năvodari. Oameni fugăriți și atacați de un cuțitar cu cagulă

Momente cumplite pentru două femei și doi bărbați în Năvodari. Oameni fugăriți și atacați de un cuțitar cu cagulă

Momente cumplite pentru două femei și doi bărbați în Năvodari. Oameni fugăriți și atacați de un cuțitar cu cagulă
09 Aug 2019   •   11:08

Oameni alergaţi de un cuţitar cu o cagulă pe faţă, în Năvodari. Două femei şi doi barbati au fost fugăriți de un bărbat înarmat pe străzile din Năvodari. Din fericire, doi poliţişti care se aflau în zonă au auzit strigătele de ajutor ale oamenilor. După o urmărire ca-n filme, aceștia au reușit să-l prindă. 

În jurul orei 03.00, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției orașului Năvodari, în timp ce se afla în desfășurarea activităților de serviciu, pe strada Albinelor din orașul Năvodari, a observat un grup de persoane , care alergau și strigau după ajutor, reclamând verbal faptul că ar fi urmărite de o persoană necunoscută. 

Polițiștii au recunoscut persoana în cauză, care avea fața acoperită cu o mască, iar în mâini ținea două obiecte înțepătoare. La vederea patrulei, agresorul a fugit în direcția opusă, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, pe mai multe străzi din orașul Năvodari, atât pedestru, cât și cu autospeciala de poliție. 

După aproximativ un kilometru, persoana în cauză a fost depistată intrând într-un gang. În timp ce unul dintre polițiști l-a urmărit pedestru, colegul acestuia a blocat cu autospeciala de poliție aleea Ghioceilor, din proximitatea unei piețe, moment în care agresorul a fost împiedicat în a-și continua deplasarea. 

Polițistul a procedat la somarea persoanei, în repetate rânduri, să se oprească, însă, la un moment dat, aceasta l-a atacat pe polițist, manifestând un comportament periculos.
 
Ca urmare a pericolului iminent, polițistul a folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de armă asupra persoanei, aceasta fiind rănită în zona membrelor inferioare, motiv pentru care polițistul a solicitat un echipaj de ambulanță. 

Precizăm faptul că, până la sosirea echipajului, victimei i-a fost acordat primul ajutor de către polițist. 

Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Iași, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 

În continuare, se efectuează cercetări pentru luarea măsurilor legale care se impun.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close