Antena 3 CNN Actualitate Morega pus sub urmărire penală de DNA

Morega pus sub urmărire penală de DNA

Morega pus sub urmărire penală de DNA
26 Apr 2007   •   13:43

Procurorii anticorupţie i-au prezentat, joi, învinurile lui Dan Ilie Morega, fostul lider al filialei PNL Gorj, după ce în urmă cu două zile au început urmărirea penală faţă de acesta în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani pentru alegerile europarlamentare. Morega este acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005 - 2007, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Gorj a PNL, Dan Ilie Morega şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea pentru a obţine foloase necuvenite pentru partid, constând în sume de bani solicitate de la persoane care deţineau funcţii de conducere la diferite instituţii publice sau societăţi comerciale cu capital integral de stat. O parte din foloasele necuvenite ar fi fost pretinse la şedinţa din 5 martie 2007 a Biroului Politic a Organizaţiei Judeţene.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close