Antena 3 CNN Actualitate Nazare a discutat cu Moody's înainte de verdictul Fitch: "Discutăm la foc continuu". România află astăzi dacă intră în "junk"

Nazare a discutat cu Moody's înainte de verdictul Fitch: "Discutăm la foc continuu". România află astăzi dacă intră în "junk"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 16:25 31 Iul 2026 Modificat la 17:25 31 Iul 2026
Nazare Alexandru FB

Ministrul interimar de Finanțe Alexandru Nazare a anunțat, vineri, că a discutat cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cu câteva ore înainte de așteptatul anunț al agenției Fitch.

În prezent, atât Moody's (cu ratingul Baa3) cât și Fitch (cu BBB-) acordă Românei ultima treaptă din categoria "investment grade", care arată că țara este recomandată investițiilor.

De asemenea, ambele agenții atribuie țării noastre o perspectivă negativă a ratingului, din cauza vulnerabilităților fiscale și a incertitudinilor politice.

Fitch își va comunica decizia privind menținerea ratingului sau retrogadarea României la categoria "junk" (nerecomandată investițiilor) în cursul serii de vineri.

Moody's va lua o decizie în acest sens pe 7 august.

Postarea lui Alexandru Nazare pe Facebook, în continuare.

Alexandru Nazare: Discuții la foc continuu cu agențiile de rating

"Rating: discuții la foc continuu cu agențiile internaționale. Am continuat azi dialogul cu reprezentanții Moody’s, iar între timp aşteptăm raportul Fitch din această seară.

Am avut astăzi o discuție complexă cu reprezentanții agenției Moody’s, în cadrul evaluării în curs asupra României.

Am prezentat şi în acest context, cu rigoare, execuția bugetară, măsurile deja adoptate pentru reducerea deficitului, evoluția veniturilor și a cheltuielilor, reformele în implementare și planul de finanțare pentru perioada următoare. 

Alexandru Nazare: Agențiile nu analizează doar cifrele, ci și stabilitatea politică și capacitatea de reformă

Discuțiile sunt foarte exigente, pentru că agențiile nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică şi capacitatea țării de a continua reformele de a menține direcția fiscal-bugetară asumată. 

Din punct de vedere financiar, România are argumente solide: deficitul s-a redus semnificativ în primul semestru, veniturile au crescut, cheltuielile au fost ținute sub control, iar investițiile și fondurile europene continuă să susțină economia. 

În același timp, în ultimele zile, formațiunile politice au tratat cu responsabilitate procesul legislativ de adoptare a proiectelor de reforme cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, de care depind sume importante de bani pentru țara noastră.

Continuăm să apărăm cu maximă seriozitate poziția României și să demonstrăm cu toate argumentele disponibile că ajustarea fiscală produce rezultate. România trebuie să transmită, fără echivoc, stabilitate, coerență și responsabilitate".

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close