Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanţe la moartea lui Mihai Leu, în care subliniază că fostul campion mondial de box va rămâne în memoria tuturor ca o adevărată legendă şi un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport şi în viaţă.
„Am aflat cu profundă tristeţe vestea dispariţiei lui Mihai Leu. România pierde nu doar un campion excepţional, cu un palmares impresionant în sport, ci şi un om integru, care a inspirat prin curaj, pasiune şi bun-simţ.
Prezenţa lui publică a fost mereu sinonimă cu verticalitatea şi respectul faţă de valori autentice.
Va rămâne în memoria noastră ca o adevărată legendă şi un reper pentru ce înseamnă demnitatea în sport şi în viaţă. Transmit sincere condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi”, a scris Nicuşor Dan pe platforma X.
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit marţi seara, la vârsta de 56 de ani. El era internat în stare gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni de mai bine de o săptămână.