Antena 3 CNN Actualitate Noi detalii despre cazul femeii care a fost ținută 16 ore la Urgențe și a decedat în brațele fiului ei

Noi detalii despre cazul femeii care a fost ținută 16 ore la Urgențe și a decedat în brațele fiului ei

Poliţiştii fac verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă după ce un bărbat a reclamat, luni, că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa pentru că nu a fost tratată corespunzător de medici, fiind ţinută 16 ore în Unitatea de Primiri Urgenţe.

Noi detalii despre cazul femeii care a fost ținută 16 ore la Urgențe și a decedat în brațele fiului ei
Sursa foto: sursă foto:pixabay.com
03 Feb 2020   •   19:07

"Bărbatul a depus plângerea luni, 3 februarie, la Secţia nr. 3 de Poliţie, reclamând că mama lui a fost dusă la UPU sâmbătă la ora 7.00, unitate unde a fost ţinută până la ora 23.00, nefiind tratată corespunzător. (...) A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Andreea Munteanu.

Potrivit SCJU Constanţa, pacienta a fost preluată de cadrele medicale în circa 30 de minute de la prezentarea la UPU, făcându-i-se mai multe investigaţii, după cum reiese dintr-o anchetă internă demarată la spital.

"Din primele date reiese că pacienta a fost preluată pe cod verde în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în Unitatea Primiri Urgente, i s-au recoltat analize, a făcut o serie de alte investigaţii amănunţite (radiografie pulmonară şi computer tomograf) şi a fost evaluată de către medicii de gardă (urgenţă, boli interne, cardiologie). Ulterior, starea clinică a pacientei s-a deteriorat, aceasta a fost mutată pe codul roşu dar, din păcate, eforturile medicilor din resuscitare au fost în afara resurselor terapeutice. Conducerea spitalului a demarat o anchetă. În plus, se aşteaptă rezultatul necropsiei care va clarifica şi cauza decesului", a transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa, Crina Kibedi.

Citește Și O femeie din Constanţa a murit la Urgenţe, în braţele fiului: 'A aşteptat 16 ore pe scaun'

Conform acesteia, la Unitatea Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa au fost înregistraţi, în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 1.400 de pacienţi, unitatea fiind la fel de aglomerată ca într-un weekend din timpul verii, când la serviciile medicale ale spitalului judeţean apelează şi turiştii.

Sâmbăta trecută, de la ora 7.00, până duminică la ora 7.00, la UPU au fost înregistraţi 463 de pacienţi, 101 dintre aceştia fiind spitalizaţi în urma investigaţiilor medicale ce le-au fost efectuate. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Unitatea primari urgente
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close