Mircea Badea: Mi se pare inacceptabil ca, la 25 de ani de la Revoluţie, să avem încă operaţiuni staliniste sau naziste 04 Iun
Iohannis a promulgat legea care impune autorizaţie taxi la transport de persoane, după apariţia Uber03 Iun
Mircea Badea: Şova nu are cum să se ducă în justiţie, nici dacă ar vrea, dintr-un motiv foarte simplu: DNA nu îl trimite03 Iun
Ministrul Agriculturii: Doar 20% dintre cei care depun cereri de plată la APIA au cadastrul realizat 03 Iun
O copilă din Botoşani a ajuns la spital, plină de vânătăi şi îngrozită de moarte. A fost biciuită de tată cu un cablu03 Iun
O familie din Gorj doarme în coteţul din gospodărie. Casa recent renovată a ars complet într-un incendiu03 Iun
"Nu regret nimic!" Preşedinta AMR, Gabriela Baltag, anchetată pentru că a criticat-o pe şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu03 Iun
Turist dispărut pe mare. Părinţii tânărului acuză autorităţile că au întârziat căutările fiului lor03 Iun
Zegrean, reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării după declaraţiile privind fecundarea in vitro03 Iun
Soţul Alinei Bica, sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. DIICOT Braşov: Activitatea infracţională a început în decembrie 201003 Iun
26 de trofee au fost acordate agenţiilor şi companiilor romȃneşti ȋn cadrul Romanian EFFIE Awards 201503 Iun
Procurorul Daniel Apostoliceanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, suspendat din funcție de CSM03 Iun
Prinţul Charles, la lansarea fundaţiei sale: Iubesc România! Am o stră-stră-străbunică din Transilvania03 Iun
Mihai Necolaiciuc, CONDAMNAT la 10 ani de închisoare. Fostul şef al CFR a prejudiciat compania cu 57 milioane euro03 Iun
Accidente pe trecerea de pietoni. Două femei au ajuns la spital, după ce au fost lovite pe zebră03 Iun
Dosarul Băsescu-Căşuneanu, tratat cu neglijenţă de procuror. Magistraţii cer reluarea verificărilor tuturor contractelor încheiate între cei doi03 Iun
Badea: A fost mare tevatură că nu a putut Codruţa să-l aresteze pe Şova. Iohannis a ieşit din tăcere03 Iun
Klaus Iohannis, pe Facebook: Constat că Parlamentul perseverează în a obstrucționa procesele din justiție02 Iun
Sfârşit tragic pentru o pensionară de 79 de ani din Sibiu. A fost accidentată mortal de un tren02 Iun
Traian Băsescu, obsedat de Antena 3. Fostul preşedinte vede doar conspiraţii în abuzurile din justiţie02 Iun
Victor Ponta: Parlamentul este o instituţie fundamentală căreia nimeni nu trebuie să-i dea lecţii02 Iun
Victor Ponta: România are o creştere economică sănătoasă, suntem pregătiţi de euro, dar trebuie să fim atenţi la capcana populismului02 Iun
Protestatarul care s-a urcat pe clădirea sediului CSM cere demisia Liviei Stanciu: O să contestăm în fiecare zi02 Iun
EVENIMENT pe scena teatrală din România: "Rinocerii", în regia lui Robert Wilson, la Teatrul "Marin Sorescu" din Craiova02 Iun