Antena 3 CNN Actualitate Paradox! Oana Schmidt-Hăineală, „retrogradată” la un salariu mai mare

Paradox! Oana Schmidt-Hăineală, „retrogradată” la un salariu mai mare

Paradox! Oana Schmidt-Hăineală, „retrogradată” la un salariu mai mare
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Ian 2017   •   16:37

Paradox pentru Oana Schmidt-Hăineală. Deşi a fost prima victimă a Guvernului Grindeanu, care a demis-o de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, Oana Schmidt-Hăineală a fost numită la cabinetul ministrului Justiției, Florin Iordache.

"Începând cu data de 07 ianuarie 2017, doamna Oana Andreea Schmidt-Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, detaşată în Ministerul Justiţiei, pentru o perioadă de 3 ani, se numeşte, pe perioada detaşării, în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în post vacant, la Direcţia de prevenire a criminalităţii", se arată în decizia ministrului, potrivit Cotidianul.

Astfel, procuroarea va avea o indemnizație de încadrare brută lunară de 14.057 de lei, la care se mai adaugă în jur de 4.000 de lei reprezentând sporuri pentru condiții de muncă grele și pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. La Oficiul pentru Prevenire a Spălării Banilor, Schmidt-Hăineală avea un salariu de bază de 10.150 de lei.

 

×
Subiecte în articol: guvernul grindeanu ministrul Justitiei
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close