Băiatul a fost imediat transportat la spital de către directorul şcolii. Acesta recunoaşte că geamurile erau foarte vechi. ?Şcoala s-a făcut în 1962. Suntem în program de reabilitare, am făcut până acum WC-urile băieţilor, WC şi băi la internat, urmează să facă acoperişul ţi tâmplăria, dar s-au oprit din cauza banilor?, spune directorul Constantin Ariton.
Din fericire, rănile băiatului nu au fost foarte grave. Cu toate acestea însă, elevul a rămas peste noapte internat în spital. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi consideră că acest incident este un semnal de alarmă şi că personalul administrativ al liceului ar trebui să verifice mai atent funcţionabilitatea pieselor învechite şi să ia măsuri dacă acestea se impun.
Familia elevului ar putea cere despagubiri liceului pentru fiul lor.
Antena 3
Ştiri video recomandate