Antena 3 CNN Actualitate Piața construcțiilor, în creștere în prima jumătate din 2019

Piața construcțiilor, în creștere în prima jumătate din 2019

Piața construcțiilor, în creștere în prima jumătate din 2019
04 Sep 2019   •   11:23

Piața construcțiilor din România a înregistrat creșteri semnificative în prima jumătate a anului 2019, iar previziunile pentru următoarele luni sunt că va continua aceeași evoluție pozitivă.

Deși ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, procentul a scăzut, în iunie, cu 2,8% față de luna precedentă, aceeași lună iunie a realizat, ca serie brută, un progres cu 6,7% mai mare față de luna mai 2019.

Mai mult, potrivit unei analize făcute de Institutul Național de Statistică, volumul construcțiilor, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, a crescut în luna iunie a anului curent cu 21,9% și respectiv cu 22,2% față de iunie 2018.

„În perioada 1.I-30.VI.2019, faţă de perioada 1.I-30.VI.2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 23,3%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 15,9%”, mai informează Institutul Naţional de Statistică cu privire la  evoluția semnificativă pe toate palierele.

În România, după cum se arată pe Korter.ro, ansamblurile rezidențiale reprezintă în continuare un segment dinamic în ceea ce privește numărul construcțiilor și vânzărilor.  

Conform datelor oficiale, în ceea ce privește clădirile rezidențiale, iunie 2019 a înregistrat creșteri brute cu 97,3% mai mari față de mai 2019 și cu 125,1% mai mult decât în iunie 2019.

Aceeași creștere poate fi observată și în primele luni ale acestui an când s-a înregistrat o intensificare a volumului de construcții cu 131,8%, vizavi de aceeași perioadă a anului trecut.

Piața imobiliară, top orașe

Cele mai scumpe orașe, din punct de vedere a prețului pe mp, rămân în continuare Cluj-Napoca și București. Un exemplu în acest sens este Complexul Seasons Primăverii din Sectorul 1, București, care pune la dispoziția cumpărătorilor apartamente cu 3, 4 sau 5 camere în schimbul unor sume ce pornesc de la 3.210 de euro + TVA pe mp și pot depăși 3.823 de euro + TVA pentru mp.

„Creaza-ti spațiul pe care îl visezi, cu toate finisajele de lux pe care ți le dorești”, este îndemnul dezvoltatorului imobiliar care consideră că Primăverii 47-49 este „casa perfectă pentru un om de afaceri de succes”.

Un astfel de ansamblu rezidențial este și Complexul Record Park de pe strada Onisifor Ghibu nr 20A, Cartierul Mărăști - Cluj Napoca. Acesta dispune de apartamente spațioase, cuprinse între 56,6 și 110 mp, scoase la vânzare cu prețuri de la 1.908 euro + TVA/mp. Astfel, un apartament cu două camere ce are o suprafață cuprinsă între 56,6 și 68,5 mp este scos la vânzare cu prețuri ce încep de la 108.000 euro + TVA, iar prețul de pornire a unui apartament cu patru camere, de 110 mp, este de 173.000 de euro pe mp + TVA..

Pentru a vizualiza oferta completă a celor mai noi ansambluri rezidențiale din țară, accesați site-ul de anunțuri imobiliare. Nu vă grăbiți, însă, ci studiați îndeaproape fiecare oferă înainte de a lua o decizie atât de importantă precum achiziționarea unei locuințe.  

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close