Antena 3 CNN Actualitate Poșta Română vrea să identifice salariații vinovați de greva spontană pentru a-și recupera pagubele

Poșta Română vrea să identifice salariații vinovați de greva spontană pentru a-și recupera pagubele

Poșta Română vrea să identifice salariații vinovați de greva spontană pentru a-și recupera pagubele
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Noi 2016   •   13:53

Poșta Română vrea sa identifice salariații vinovați pentru greva spontană declanșată săptămâna trecută, pentru a-și recupera pagubele produse, se arată într-un comunicat citat de hotnews.ro.

Compania precizează că Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania (SLPR) nu și-a asumat, în mod formal, încetarea voluntară a lucrului și nu a prezentat managementului companiei decizia luată de membrii săi, aceea de a opri activitatea. Astfel, având în vedere ca sindicatul reprezentativ nu a fost organizatorul protestului și nici nu si-a asumat prerogative privind reprezentarea salariaților la protest, nu au existat dovezi pentru chemarea acestuia în judecată.

Conflictul de munca de la Poștă s-a încheiat, dar pagubele rămân și întrebarea este cine va plati pentru ele.

Poșta Română a anunțat vineri, 28 octombrie, ca protestul salariatilor, aflat in afara cadrului legal, a afectat semnificativ activitatea operatorului national de servicii postale'.

 

×
Subiecte în articol: Posta Romana
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close