Antena 3 CNN Actualitate Preţurile alimentelor au golit portofelele românilor: cel mai mult s-au scumpit ouăle

Preţurile alimentelor au golit portofelele românilor: cel mai mult s-au scumpit ouăle

Preţurile alimentelor au golit portofelele românilor: cel mai mult s-au scumpit ouăle
de S.T.    |    11 Dec 2012   •   12:47

Alimentele au continuat să se scumpească şi în luna noiembrie. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că inflaţia se menţine peste 4,5%, astfel, se apropie de prognoza Băncii naţionale pentru acest an de 5,1%.

Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la ouă, de peste 8%. Fructele, cartofii şi fasolea s-au scumpit cu aproximativ două procente şi jumătate.

Potrivit INS, citricele s-au ieftinit cu peste 6% ca urmare a ofertei mari de pe piaţă.

Cele mai multe ieftiniri în luna noiembrie s-au înregistrat la capitolul produse nealimentare. De data aceasta, preţul combustibililor a scăzut cu 1,5%, iar preţurile ţigărilor, medicamentelor şi energiei electrice au crescut nesemnificativ faţă de luna anterioară.

Mai puţin, energia termică, la care scumpirea a fost de aproape două procente.

BNR anticipează menţinerea inflaţiei în afara intervalului ţintit până în martie - aprilie anul viitor, pentru ca rata să revină în marjă din a doua parte a lui 2013. BNR ţinteşte pentru acest an încadrarea în intervalul 2-4%, iar pentru anul viitor intrarea în banda de variaţie 1,5-3,5%.

×
Subiecte în articol: inflatie scumpiri
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close