Antena 3 CNN Actualitate Primul ministru în vizită la Muzeul Satului

Primul ministru în vizită la Muzeul Satului

Primul ministru în vizită la Muzeul Satului
12 Mai 2007   •   12:34

Muzeele din întrega ţară au fost deschise până la miezul nopţii, iar accesul a fost gratis pentru toţi cei care au dorit să le viziteze. De ocazie a profitat şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Împreună cu soţia şi fiul cel mic, şeful executivului a vizitat Muzeul Satului din Bucureşti.

Însoţit de soţia sa Ioana şi fiul cel mic, premierul Călin Popescu Tăriceanu a vizitat Muzeul Satului, din capitală. Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat impresionat de arhitectura tradiţională românească. Premierul a făcut comparaţie cu unele construcţii pe care le-a văzut recent în Delta Dunării şi pe care le-a numit ?orori?.

?Muzeul Satului ar trebui să fie văzut de cât mai multă lume. În România, nu numai arhitecţii ar avea nevoie să se inspire prin ceea ce este găzduit aici, ci şi oamenii care sunt în situaţia de a-şi face o casă nouă la ţară?, declara prim-ministrul, Călin Popescu Tăriceanu.

Premierul a vizitat câteva case tradiţionale de lemn şi lut precum şi biserica de lemn din Dragomireşti, a primit câteva ouă încondeiate şi două fluieraşe făcute de meşterii artizani. După ce a semnat în cartea de onoare a Muzeului, Tăriceanu a promis că va reveni.

Antena 3

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close