Nu există o firmă care să se ocupe de mentenanţa sistemului, a precizat şeful casei de asigurări de sănătate, Vasile Ciurchea. Medicii de familie sunt însă exasperaţi de aceste întreruperi.
Luni dimineaţă, până să se repornească sistemul, medicii au anunţat că vor acorda consultaţii doar copiilor, urgenţelor şi celor care merg cu adeverinţa de salariat în mână la cabinet. Şeful CNAS susţine însă că e ilegal ca medicii să refuze consultul, pentru că au un răgaz de 72 de ore de la consultaţie în care pot introduce datele pacienţilor în sistem. Până acum, medicii au refuzat să procedeze aşa, pentru că nu pot verifica dacă persoana este asigurată şi se tem că vor plăti ei pentru serviciile acordate.
Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a demarat din nou procedurile pentru atribuire serviciul de mentenanţă, după ce prima oară nu s-a prezentat nicio firmă care să preia întreţinerea sistemului.