Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor, despre Bucharest Forum 2018. România este una dintre puţinele ţări din cadrul Alianţei Nord-Atlantice care în momentul de faţă îndeplineşte toţi cei trei ”C”

Radu Tudor, despre Bucharest Forum 2018. România este una dintre puţinele ţări din cadrul Alianţei Nord-Atlantice care în momentul de faţă îndeplineşte toţi cei trei ”C”

Radu Tudor, despre Bucharest Forum 2018.  România este una dintre puţinele ţări din cadrul Alianţei Nord-Atlantice care în momentul de faţă îndeplineşte toţi cei trei ”C”
Sursa foto: foto: captura Antena 3
10 Oct 2018   •   18:55

Radu Tudor a vorbit pe blogul personal despre seminarul internațional Bucharest Forum 2018, organizat de Institutul Aspen România condus de Mircea Geoana şi biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, unde a moderat două paneluri pe teme de apărare, politică externă și de securitate.

 

”In cadrul seminarului international Bucharest Forum 2018, organizat de Institutul Aspen România condus de Mircea Geoana şi biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, am moderat azi doua paneluri pe teme de aparare, politica externa si de securitate. I-am avut ca speakeri, printre altii, pe ministrul de externe Teodor Melescanu, ministrul apararii Mihai Fifor si seful Statului Major al Apararii, generalul Nicolae Ciuca. Au fost exprimate idei provocatoare, s-au facut analize serioase si pertinente, dezbaterea a fost exact asa cum ma asteptam : consistenta si relevanta in temele discutate.”, scrie Radu Tudor pe blogul personal.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că România este una dintre puţinele ţări din cadrul Alianţei Nord-Atlantice care în momentul de faţă “îndeplineşte toţi cei trei ‘C’: cash, contribution, capabilities” (numerar, contribuţie, capabilităţi).

 
“Suntem în al doilea an consecutiv de alocare a 2%, suntem în faza în care armata României are în derulare opt programe majore de investiţii pentru modernizarea structurilor sale, suntem în faza în care pot spune că România este una dintre puţinele ţări din cadrul Alianţei care în momentul de faţă îndeplineşte toţi cei trei ‘C’: cash, contribution, capabilities. Cash: 2%; contribution: 700 de militari în Afganistan şi măsuri întreprinse deja pentru a creşte numărul militarilor noştri începând cu anul viitor, până la 900 de militari pe care îi putem duce în teatrul de operaţii; capabilities, adică programele pe care ni le-am asumat şi pe care le derulăm, spun eu, în cei mai buni parametri în momentul de faţă. Poate tocmai de aceea România a reuşit să aibă o voce foarte serioasă şi în cadrul summitului NATO din această vară”, a spus Fifor, la şaptea ediţie a Bucharest Forum.

Continuarea aici.

×
Subiecte în articol: radu tudor blog
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close