Antena 3 CNN Actualitate Raport devastator la Academia de Poliție privind plagiatele

Raport devastator la Academia de Poliție privind plagiatele

Raport devastator la Academia de Poliție privind plagiatele
03 Iul 2019   •   10:23

În cadrul Academiei de Poliție nu există o metodă coerentă de identificare și sancționare a plagiatului, spun concluziile Corpului de Control al MAI, unde se mai arată că unele decizii privind verificările au fost pur formale, iar numărul real al tezelor analizate e cu totul altul decât cel ”oficial”.

„Prima constatare a Corpului de Control a fost că la nivelul Academiei de Poliției s-au luat doar unele decizii pur formale privind verificarea existenței plagiatului în cazul tezelor de doctorat din perioada 2011-2018, respectiv a tezelor de doctorat ale personalului cu funcții de conducere. Activitatea de verificare a tezelor de doctorat nu s-a făcut în mod constant, ci numai atunci când se solicitau informări asupra stadiului de către conducerea MAI La nivelul Academiei de Poliție au fost desfășurate unele activități punctuale pentru verificarea tezelor de doctorat, prin programul de detectare a similitudinilor, însă nu au fost desfășurate și alte activități procedurale obligatorii”, informează purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close