Reacția TAROM, după ce o aeronavă a companiei a fost interceptată de avioanele de luptă maghiare

de A.M.P    |    28 Apr 2017   •   17:35
Reacția TAROM, după ce o aeronavă a companiei a fost interceptată de avioanele de luptă maghiare Foto: Facebook/Tarom

O cursă TAROM care efectua zborul Munchen-Sibiu-Bucureşti a fost interceptată de avioanele militare ridicate de autorităţile ungare, în lipsa comunicării dintre aeronava TAROM şi sol, cauză care în acest moment este investigată, se arată într-un răspuns al companiei aeriene române, transmis la solicitarea Agerpres

"Din cauza nerealizării comunicării între sol, în spaţiul aerian al Ungariei, şi aeronava TAROM, care efectua zborul Munchen Sibiu Bucureşti (ROT 316), autorităţile din acest stat au decis ridicarea unui avion militar pentru escortă. Comandantul aeronavei TAROM a fost recepţionat atât de alte staţii de la sol (din alte state), cât şi de către pilotul militar", spun oficialii TAROM. 

”Comandantul TAROM a fost recepţionat de alte staţii de la sol şi de pilotul militar"

Potrivit acestora, având în vedere reglementările internaţionale în vigoare, autorităţile ungare au decis ridicarea acestui avion pentru realizarea unui control vizual cu piloţii TAROM, după care avionul militar s-a întors la bază. 

"Pasagerii TAROM nu au fost niciun moment în pericol, fiind o procedură standard. Cauza nerealizării comunicaţiei dintre aeronava şi sol se investighează în acest moment, atât de autorităţile din România, cât şi din Ungaria", se mai arată în răspunsul operatorului aerian. 

"Pasagerii TAROM nu au fost niciun moment în pericol”

Avionul de pasageri, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România). El a intrat în spaţiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menţinându-şi culoarul de zbor, dar nu a reuşit să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria. 

La scurt timp, Centrul pentru operaţiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen (de producţie suedeză) din cadrul forţelor armate ungare, care au identificat avionul şi l-au escortat până la frontiera ungaro-română. 

Parteneri
x close