Antena 3 CNN Actualitate Reacția BOR în cazul bebelușului înecat în timpul botezului

Reacția BOR în cazul bebelușului înecat în timpul botezului

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că a cerut Arhiepiscopiei Sucevei să urgenteze ancheta în cazul bebelușului mort după botez și a transmis că este alături de familia copilului.

Reacția BOR în cazul bebelușului înecat în timpul botezului
Sursa foto: Agerpres
de Laura Dinu    |    02 Feb 2021   •   08:50

„Am transmis la Suceava rugămintea urgentării anchetei pe care o desfășoară Arhiepiscopia Sucevei. Rezultatul acesteia, coroborat cu rezultatul anchetei desfășurate de autoritățile laice, va fi făcut public de Arhiepiscopie. Cât mai curând. (...) Poziția Patriarhiei Române este una de profundă compasiune față de familia copilașului decedat, atât de greu încercată acum și a cărei durere nici nu o putem înțelege deplin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru Mediafax

La rândul lor, reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au transmis un comunicat de presă în care deplâng moartea bebelușului.

„Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021. Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinței pentru părinții, nașii, familia şi comunitatea sa, care i-au așteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor transmite că a luat deja legătura cu preotul și cu cei prezenți, pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut această tragedie și a decide măsurile necesare.

Bebeluşul de şase săptămâni din Suceava a murit la doar o zi după botez

Bebeluşul de şase săptămâni din Suceava care a făcut stop cardio-respirator, după ce a fost scufundat în cristelniţă la botez şi ar fi înghiţit multă apă, a murit luni dimineaţă.

Micuţul a fost internat la Terapie intensivă toată noaptea, a fost ventilat mecanic, însă luni dimineaţă, în jurul orei 6, a fost constatat decesul, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Copilul s-a născut prematur şi era extrem de fragil. Medicii au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă, după ce ar fi înghiţit multă apă. Din păcate, micuţul nu a supravieţuit. Avea doar o lună şi jumătate. 

Părinţii acuză preotul

Părinţii acuză preotul că nu ar fi ţinut cont că micuţul plângea în acele momente şi l-a băgat de trei ori în apă. Medicii spun că bebeluşul ar fi înghiţit multă apă. 

Reprezentanţii Bisercii Ortodoxe Române spun că tehnica botezului nu ar trebui să pună în pericol viaţa bebeluşilor, dacă preotul respectă întocmai tehnica botezului. 

"Este, fără îndoială, un caz tragic, un caz care va trebui să fie anchetat. Să nu ne imaginăm că un copil poate fi introdus în apă fără acoperirea nărilor, a gurii şi a urechilor. 

BOR, despre botez: E o tehnică pe care un preot experimentat o foloseşte întotdeauna

Există o tehnică pe care un preot experimentat o foloseşte întotdeauna. Aşa se oficiază un botez cu maximă grijă", a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. 

Tatăl micuţului a povestit că după cea de-a treia scufundare, copilului a început să îi curgă sânge din nas. La sosirea Ambulanţei, bebeluşul era deja în stop cardio-respirator. 

Incidentul a avut loc duminică, la Suceava, chiar la slujba de botez. Bebeluşul a fost resuscitat chiar în biserică, după ce a fost scufundat de preot în cristelniţă. Copilul a fost readus la viaţă, însă starea sa era foarte gravă.

×
Subiecte în articol: bebelus înecat
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close