Antena 3 CNN Actualitate Deputatul Remus Cernea, plângerea penală împotriva șefului Camerei Deputaților

Deputatul Remus Cernea, plângerea penală împotriva șefului Camerei Deputaților

Deputatul Remus Cernea, plângerea penală împotriva șefului Camerei Deputaților
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Noi 2016   •   14:34

Deputatul independent Remus Cernea îi cere preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, să nu trimită la promulgare legea de adoptare a ordonanţei privind majorarea salariilor, care a fost adoptată prin fraudarea votului.

Cernea susţine că, întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului, îşi rezervă dreptul de a depune o plângere penală împotriva lui Florin Iordache şi a celorlalţi responsabili de la prezidiu din timpul şedinţei, pentru abuz în serviciu şi "încălcarea în literă şi spirit a Regulamentului Camerei Deputaţilor".

Într-o scrisoare transmisă marţi, Remus Cernea, care la votul de luni din Camera Deputaţilor a susţinut că nu sunt suficienţi deputaţi în sală pentru adoptarea legii şi a cerut apel nominal pentru a constata lipsa cvorumului, îi transmite preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, că faptul că şedinţa a continuat fără cvorum, iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă.

"Ar fi trebuit să constataţi lipsa cvorumului şi să suspendaţi şedinţa. Faptul că şedinţa a continuat fără cvorum, iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă care trebuie reparată! Din punctul meu de vedere, a fost un moment clar de abuz în serviciu pentru care trebuie asumată o responsabilitate atât politică, însă şi de ordin penal. (...) Responsabilitatea dumneavoastră ca preşedinte era, conform Regulamentului, să verificaţi existenţa sau nu a cvorumului necesar pentru şedinţa de vot final! Articolul 129 din Regulament este explicit în acest sens, dar l-aţi încălcat în literă şi spirit", îi transmite Remus Cernea preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Cernea face apel către acesta să nu semneze legile adoptate în şedinţa de luni şi să repună pe ordinea de zi a unei următoare şedinţe toate aceste acte normative "adoptate prin fraudă de vot (cauzată de inexistenţa cvorumului)".

"Întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului (fotografii, filmări), îmi rezerv dreptul de a depune o plângere penală împotriva dumneavoastră şi a celorlalţi responsabili de la prezidiu din timpul şedinţei, pentru abuz în serviciu şi încălcarea în literă şi spirit a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi pentru fraudarea votului din plen", adaugă deputatul independent.

 

×
Subiecte în articol: plangere penala Florin Iordache
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close