Antena 3 CNN Actualitate Nu am scăpat din calea ameninţărilor. Români, în mijlocul atentatelor din Europa

Nu am scăpat din calea ameninţărilor. Români, în mijlocul atentatelor din Europa

Nu am scăpat din calea ameninţărilor. Români, în mijlocul atentatelor din Europa
de S.T.    |    24 Dec 2015   •   18:02
Într-un an în care Europa a fost grav lovită de atentate teroriste, românii nu au scăpat din calea ameninţărilor.

Fie ca au fost prinşi în mijlocul evenimentelor, fie că au simţit în interiorul graniţelor pericolul terorist, cetăţenii români au fost parte a situaţilor complicate de pe teritoritoriul European şi nu numai.

Pe data de 4 aprilie, Iulian Gherguţ, ofiţer de securitate la o mină de mangan din Burkina Faso este răpit de terorişti înarmaţi. Cei cinci rebeli separatişti au atacat patrula pe care o conducea românul, şi după ce l-au rănit pe şofer, l-au dus pe Gherguţ în zona de nord, la graniţa cu Mali. Gruparea care a săvârşit atacul este o grupare jihadistă afiliată Statului Islamic, care încearcă să obţină venituri de pe urma răscumpărărilor.

În ţară a fost creată o celulă de criză, la Ministerul de externe, pentru a găsi soluţii privind cazul românului răpit. Din celula de criză fac parte specialişti de la SRI, SIE, Apărare şi Externe, însă, la mai bine de 9 luni de la răpire, situaţia lui Iulian Gherguţ este în continuare incertă. Ultimele informaţii au venit în urmă cu 4 luni, când jihadiştii au făcut publică o înregistrare video cu românul răpit, în care acesta solicită ajutorul autorităţilor.

Pe 9 septembrie, la câteva zile de la publicarea filmuleţului video, DIICOT deschide un dosar pentru acte de terorism, care are rolul ca în cazul în care răpitorii sunt capturaţi, statul român să poată să îi judece pe teritoriul României. 

În seara zilei de 13 noiembrie, la Paris aveau loc atentatele teroriste care au şocat o lume-ntreagă. O serie de atacuri armate, atentate cu bombă şi o luare de ostatici au produs peste 130 de morţi şi sute de răniţi. Printre victimele atentatelor s-au regăsit şi doi români.

Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu au murit pe teresa restaurantului La belle Equipe alături de alţi 16 oameni. Cei doi se stabiliseră în Paris şi aveau împreună un băiat de un an şi jumătate. Erau la o petrecere aniversară când au fost seceraţi de gloanţe. Au fost împuşcaţi mortal dintr-o maşină în care se aflau terorişti.

Atentatele de la Paris au avut ecou în toată Europa, teritoriul României nescăpând de ameninţări. Doi extremişti islamişti, condamnaţi pentru terorism în Marea Britanie, ţinteau România şi au fost prinşi de autorităţi la graniţa ţării noastre. Cei doi erau eliberaţi condiţionat şi circulau fără paşaport. Au reuşit să străbată Europa până la graniţa Ungariei cu România. Au fost prinşi la un control prin sondaj.

Abu Izaden şi Sulayman Keleer sunt adepţi ai lui Omar Bakri un şeic sunit afiliat Al-Quaida care a declarat că România este pământ musulman şi o posibilă ţintă a teroriştilor. Nu au fost singurii terorişti care au încercat să pătrundă în România. Pe 18 noiembrie, la graniţa României cu Moldova, au fost reţinuţi doi cetăţeni moldoveni care intenţionau să ajungă clandestin în ţara noastră. Aveau la ei un itinerariu cu destinaţia finală Franţa, o grenadă, dar şi cărţi de ideologie islamică.

Atentatele teroriste au creat tensiune şi printre români. La Târgu Secuiesc, un membru al unei formaţiuni extremiste maghiare, planifica un atentat chiar de Ziua Naţională a României.

Beke Istvan avea intenţia să realizeze un dispozitiv exploziv care să poată fi accesat de la distanţă şi pe care să îl amplaseze într-un coş de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc. Dispozitivul urma să fie detonat la manifestările dedicate zilei naţionale a României. Planul extremistului a fost dejucat de SRI şi DIICOT care l-au reţinut pentru infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Un alt episod care viza siguranţa naţională a avut loc la Craiova, acolo unde un tânăr de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT. Acesta a fost acuzat de propagandă jihadistă.

Conform anchetatorilor, tânărul şi-ar fi arătat disponibilitatea de a lupta în zonele controlate de ISIS sau de a deveni martir al Statului Islamic prin sacrificiul sau în state din Europa. A studiat modalităţile în care se poate confecţiona artizanal o bombă, dar şi cum ar putea să îşi achiziţioneze arme sau greande. De doi ani se convertise la islam şi părea determinat să plece din ţară după majorat. După o noapte petrecută în arestul poliţiei, tânărul a fost eliberat şi pus sub control judiciar.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close