Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Alexandru Rafila, trei scenarii pentru evoluţia variantei Omicron: "În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm"

Alexandru Rafila, trei scenarii pentru evoluţia variantei Omicron: "În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm"

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a precizat că varianta Omicron ar putea avea trei scenarii de evoluție în România. „Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie", spune acesta

Alexandru Rafila, trei scenarii pentru evoluţia variantei Omicron: "În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm"
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandra Pandrea
de Claudia Popovici    |    29 Noi 2021   •   23:48

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, s-a arătat îngrijorat de felul cum s-au organizat târgurile de Crăciun din Capitală, acolo unde măsurile de protecţie, mai ales distanţarea nu sunt respectate.

„Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat. În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm. Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia pe care o să o întâmpinam de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie. Faptul că ne aflam pe un trend descendent ar trebui consolidat. Măcar să se golească spitalele. Încă sunt cifre îngrijorătoare. Așteptările doar din partea Ministerului Sănătății sunt insuficiente", a precizat Alexandru Rafila, luni seara la România TV.

Alexandru Rafila, trei scenarii pentru varianta Omicron

Până acum, această variantă se transmite mai repede decât celelalte. De aici plecam cu 3 scenarii. Cel favorabil ar fi ca acesta sa se transmită mai repede, dar patogenitatea să fie mai mică. Ar deveni o viroză respiratorie obișnuita. Celelalte doua scenarii nu sunt la fel de optimiste. A doua varianta ar putea fi cu simptomatologie nemodificata faţă de varianta Delta. Asta ar duce la o şi mai mare aglomerare a sistemului de sănătate.

Cel mai rău scenariu ar putea consta într-o evoluție în care ai un număr mare de cazuri şi o simptomatologie mai gravă decât în cazul variantei Delta. Eu cred că o sa fie una dintre primele 2 variante. În general, în cazul acestor viroze, cu cât creste transmisibilitatea, s-a observat că patogenitatea tinde să scadă”, a precizat ministrul Alexandru Rafila.

Acesta exclude un nou lockdown în România în acestă perioadă, însă îi îndeamnă pe români la precauție şi responsabilitate.

×
Subiecte în articol: Alexandru Rafila varianta Omicron
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close