Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Zeci de cazuri noi de varicelă în Gorj | Focare descoperite în şcoli şi grădiniţe: "Este o boală foarte contagioasă"

Zeci de cazuri noi de varicelă în Gorj | Focare descoperite în şcoli şi grădiniţe: "Este o boală foarte contagioasă"

Au apărut zeci de cazuri noi de varicelă în şcolile şi grădiniţele din Gorj, în ultima lună.

de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Dec 2022   •   09:17

Autorităţile sanitare au identificat deja patru focare. Unităţile şcolare nu au fost închise, dar s-a dispus pentru ele operaţiune de dezinfecţie. Între timp copiii bolnavi sunt ţinuţi acasă sub tratament.

Cele mai multe îmbolnăviri sunt la o grădiniţă din Târgu Jiu unde 31 de copii şi o educatoare au contractat virusul, 19 cazuri au fost confirmate şi la o şcoală din Motru, toţi copiii se află sub tratament medical.

"În focar am impus triajul zilnic, dezinfecţie zinică, aerisirea încăperilor şi nu în ultimul rând informarea părinţilor cum că în unitatea de învăţământ respectivă există focar de varicelă", a declarat Daiana Militaru, purtător de cuvânt DSP Gorj.

Medicii specialişti spun că deşi considerată banală, varicela trebuie tratată, altfel există riscul unor complicaţiii grave.

"Este o boală foarte contagioasă a copilăriei, iar acest virus se transmite prin contact direct sau prin nişte picături mici care rămân în aer după ce o persoană infectată vorbeşte, respiră, tuşeşte sau strănută", a transmis Cristina Cornoiu, medic specialist.

Pentru a preveni extinderea îmbolnăvirilor, serbările de iarnă au fost anulate. În instituţiile de învăţământ se igienizează spaţiile conform recomandărilor DSP, dar nu se închid.

"Toate activităţile ce implică socializarea sunt suspendate. Asta înseamnă inclusiv acele serbări specifice acestei perioade. La momentul acesta clar nu se poate vorbi de o închidere a acestui spaţiu", susţine Ionuţ Catrina, purtător de cuvânt IŞJ Gorj.

"Ştiţi cum este, temă, neteamă, tot trebuie să-l aducem. Vă daţi seama că... Nu am cu cine să îl las", a spus una dintre mamele copiilor.

Potrivit DSP au fost raportate într-o singură lună în judeţul Gorj 75 de cazuri.

×
Subiecte în articol: Gorj varicelă
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close