Antena 3 CNN Actualitate Satul Speranţei - Noua casă pentru peste 200 de refugiaţi. Copiii vor avea şi ei un centru special

Satul Speranţei - Noua casă pentru peste 200 de refugiaţi. Copiii vor avea şi ei un centru special

Satul Speranţei a început să prindă contur, la Rădăuţi. Primele case modulare au fost deja instalate acolo, iar altele sunt pe drum.

Satul Speranţei - Noua casă pentru peste 200 de refugiaţi. Copiii vor avea şi ei un centru special
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mar 2022   •   17:16

Satul Speranţei se află la doar câţiva kilometri de graniţa cu Ucraina, unde ajung, în fiecare zi, mii de femei şi de copii, care au reuşit să fugă din ţara vecină, distrusă de atacurile Rusiei. Locaţia va fi adăpostul sigur pentru refugiaţi, până când se vor putea întoarce acasă.

O parte din casele modulare care vor deveni adăpost pentru cei fugiţi din calea războiului au fost transportate din Bucureşti şi Sibiu.

Astăzi a venit și cel de-al treilea transport de case modulare. Astfel, Satul Speranței a ajuns la 26 de locuinţe în care refugiaţii ucraineni vor avea un acoperiș deasupra capului în adevăratul sens al cuvântului. Zilele următoare transporturile vor continua, iar de săptămâna următoare Satul Speranței va fi complet.

Racordat la utilităţi, Satul Speranţei le va asigura tot confortul refugiaţilor

Copiii vor avea şi ei un centru special pentru activităţi educative.

Satul Speranţei este un proiect al Antena 3 şi Fundaţiei Mereu Aproape în parteneriat cu I.G.S.U, iar companii mari precum Philip Morris România, Terapia, Oscar DownStream, Concelex şi Fundaţia Vodafone au donat pentru definitivarea acestui proiect. Şi dumneavoastră puteți participa la campania noastră, donând în conturile Fundației Mereu Aproape câte 2 euro, prin SMS la numărul special 8831, cu textul Satul Speranţei.

Puteți dona în conturile Fundației Mereu Aproape, atât în lei cât și în euro, în următoarele conturi:

DONAŢII - CONT LEI | RO05BRDE450SV07295334500

DONAŢII - CONT EURO | RO31BRDE450SV23761534500

Cel mai simplu, însă, puteți dona câte 2 euro la numărul special 8831*, printr-un sms cu textul Satul Speranței.

*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom România Mobile și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. În rețeaua DigiMobil, numărul 8831 este disponibil doar pentru abonați și nu se percepe TVA pentru donații. 

×
Subiecte în articol: Satul Speranţei Radauti
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close