Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei. Părintele Damaschin, o lecție de răbdare în fața divinității și de iubire față de semeni

Sinteza Zilei. Părintele Damaschin, o lecție de răbdare în fața divinității și de iubire față de semeni

Sinteza Zilei. Părintele Damaschin, o lecție de răbdare în fața divinității și de iubire față de semeni
Sursa foto: sursă foto: captură antena 3
03 Iul 2019   •   23:23

Mihai Gâdea a prezentat, miercuri seară, la ”Sinteza Zilei”, povestea părintelui Dan Damaschin, o poveste plină de emoție, empatie, plină de candoare și speranță, dar și o lecție de demnitate și modestie a celui care ajută mii de copii, din dorința de a face bine.

Mentorul acestuia a fost starețul Cleopa Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria, cel care i-a transmis mai departe iubirea față de semeni, și în primul rând, iubirea față de Dumnezeu.

Acesta slujește într-o biserică mică din Moldova, iar de Crăciun a dăruit haine pentru o mie de copii. 

„Să iubești pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul tău. Și aproapele tău ca pe tine”, a subliniat părintele.

„Să ne punem în pielea copilului puțin. Copiii care ar putea să numere pe degete de câte ori s-au ridicat sătui de la masă, au stat o săptămână la restaurant și au mâncat pe săturate. Copiii care, din cauza muncii la care sunt supuși rar apucă să se joace cu mingea, au stat în mare până s-au săturat de apă”, a mai precizat părintele Damaschin.

Iubirea față de cei mici este o formă de a exista pentru părintele Damaschin. El își dedică toată energia pentru ei, și și-a format un crez de-a lungul timpului pentru a le oferi copiilor o viață decentă și o cale spre împlinirea spirituală.

×
Subiecte în articol: copii
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close