Antena 3 CNN Actualitate Social Afaceri reinventate pe timp de criză

Afaceri reinventate pe timp de criză

Chiar şi în această perioadă extrem de dificilă pentru țara noastră și întreaga lume, există companii care încearcă să susţină comunitatea din care fac parte si să găsească soluţii pentru ca echipe de oameni foarte bine pregătiți să continue să lucreze.

Afaceri reinventate pe timp de criză
21 Mar 2020   •   15:00

Astfel, a apărut în ultimele zile VIP-CONCIERGE, un serviciu care nu își propune doar să ajute în schimbul unui abonament lunar, ci și să multiplice acest ajutor în mod GRATUIT către alți șapte vârstnici ori familii de vârstnici aflate în imposibilitatea de a-și procura mâncare și medicamente.

„Este un serviciu la care ne-am adaptat, de ieri până astăzi, dacă ieri ne ocupam de evenimente astăzi întreaga echipă și-a schimbat direcția și ne ocupă, de VIP. Ce însemană asta? Pentru cei ce nu vor să iasă din casă și vor să fie safe, noi cu echipamente ne ocupăm să facem tot ce se poate face. Astfel pentru un abnament ei pot apela la noi și găsesc toate serviciile, la cumpărături de a îi reprezinta la instituțiile statului. Partea frumoasă e ca la fiecare abonament vom putea pro bono ocupa de 7 familii să le facem cumpărăturile astfel să îi protejăm să nu iasă din casă”, a declarat  Alin Caraman, manager VIP-CONCIERGE.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close