Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat din Vaslui a rămas şocat când a mers să ridice trupul tatălui său de la morgă

Un bărbat din Vaslui a rămas şocat când a mers să ridice trupul tatălui său de la morgă

Mergând la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru a prelua trupul tatălui decedat, un bărbat a trăit clipe de coşmar, după ce a văzut felul în care erau depozitate trupurile neîsufleţite.

Un bărbat din Vaslui a rămas şocat când a mers să ridice trupul tatălui său de la morgă
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Dec 2022   •   15:04

Bărbatul din Vaslui spune că trupurile celor decedaţi zac abandonate pe mese, iar uşile încăperii sunt mereu deschise, astfel încât oricine poate intra în moargă.

Uimit de imaginea pe care a văzut-o, bărbatul a mers să discute cu managera spitalului.

“Vă rog să mergeți acolo să vedeți în ce condiții stă mortul pe masă. Bate musca-n mort, doamnă, e posibil așa ceva? Suntem în 2022. Nu mai avem suflet, nu mai avem respect pentru nimic, suntem animale, asta suntem”, i-a reproşat bărbatul.

Mai mult, omul susţine că, după ora 14, angajaţii de la morgă nu se mai află în spital, existând o singură persoană care asigură, contra cost, transportul morţilor.

"Am mers cu doamna la morgă, iar când am ajuns acolo, persoana decedată pe care eu o văzusem pe masă era acum urcată într-o mașină. Am aflat că mașina respectivă aparține unui angajat de la morgă, care are și firmă de pompe funebre. Cu alte cuvinte, dacă apelezi la serviciile cui trebuie, dacă dai banul persoanei potrivite, poți să-ți ridici mortul când vrei, fără niciun fel de supraveghere, chiar și în lipsa angajaților de la morgă", a mai adăugat bărbatul, notează vremeanoua.ro.

De asemenea, bărbatul susţine că morţii pot fi ridicaţi cu uşurinţă dacă rudele apelează la serviciile persoanei care deţine firma de pompe funebre.

"Concluzia mea, după această experiență, este că toți angajații de la morgă sunt puși pe făcut bani", încheie vasluianul.

În final, bărbatul a reuşit să ridice trupul tatălui său, dar a promis că se va adresa instituţiilor superioare.

 

 

 

×
Subiecte în articol: spital vaslui
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close