Metrorex a anunțat programul de circulație al metroului din București pentru perioada sărbătorilor de iarnă, care include zilele de Crăciun, Revelion și primele zile din 2026.
Potrivit companiei, trenurile vor circula pe toate magistralele, inclusiv în noaptea dintre ani, cu intervale adaptate specificului fiecărei zile.
Astfel, în perioada 25-26 decembrie 2025 trenurile de metrou vor circula după programul zilelor de weekend și sărbători legale.
Pe Magistrala 1 (Pantelimon – Dristor 2), Magistrala 2 (Tudor Arghezi – Pipera), Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny) și Magistrala 5 (Eroilor 2 – Valea Ialomiței/Râul Doamnei), circulația trenurilor de metrou se va desfășura la un interval de 9 minute.
Cât despre Magistrala 4, reprezentanții companiei au transmis că intervalul de succedare a trenurilor pe tronsonul Gara de Nord 2 – Străulești va fi de 12 minute.
Acest program se aplică și în zilele de 1-2 ianuarie 2026, dar și în perioada 5-7 ianuarie 2026.
În noaptea de Revelion, trenurile vor circula pe toate magistralele, după cum urmează:
- între orele 23:00 – 01:00 la un interval de aproximativ 10 minute
- în intervalul 01:00 – 5:00, la un interval de circa 20 minute.