Decembrie 1989 a reprezentat un punct de cotitură în istoria noastră recentă și șansa de a trăi în libertate și democrație. Și noi ce am făcut? Se întreabă jurnalista Cristina Lincu.
”Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română despre care nu puține (și documentate) voci au afirmat că ar fi fost lovitură de stat, stropită din plin cu sânge nevinovat. Însă dincolo de asta, decembrie 1989 a reprezentat un punct de cotitură în istoria noastră recentă și șansa de a trăi în libertate și democrație. Și noi ce am făcut? Au trecut trei decenii de atunci, trei decenii în care nu am demonstrat, ca popor, că am învățat cum să folosim instrumentele democrației, trei decenii în care deciziile prost (intenționat sau nu) gândite și-au arătat din plin repercusiunile (exemple sunt – din păcate - nenumărate, dar hai să ne uităm doar la uriașul procent de analfabeți funcționali, la prosperitatea corupției în plan politici și economic sau la milioanele de metri cubi de lemn ce se taie în continuu în mod ilegal pentru a lua drumul străinătății, în timp ce pădurarii mor cu legea în mână), trei decenii în care încă nu am reușit să ne trezim la realitate, aruncând pe umerii generațiilor viitoare responsabilitatea soluționării problemelor noastre (cum ar împrumuturile de miliarde de euro ale statului român)”, poveștete jurnalista si scriitorea Cristina Lincu.
Visul celor care s-au sacrificat acum 30 de ani nu cred că este similar cu ce avem acum
”M-am născut în anul 1992 și perspectiva mea asupra Revoluției de la 1989 nu poate fi una comparativă a trecutului cu prezentul, dar pot afirma că sunt un produs al revoluției. Și eu trăiesc în dezamăgirile politice, și eu îmi doresc un sistem birocratic mai ușor, și eu îmi doresc mai multe oportunități în domeniul meu de lucru dar în același timp am profitat de un studiu în afară, m-am implicat în proiecte europene și am putut călătorii liber (în limita restricțiilor financiare). Visul celor care s-au sacrificat acum 30 de ani nu cred că este similar cu ce avem acum dar ce am învățat eu de la cei din jur este că putem face următorii pași pentru o lume mai bună, implicare civică (voluntariat, mentorat și promovarea culturii), mers la vot (nu mergi la vot nu ești reprezentat, și dacă nu ai pe cine vota trebuie să dovedești că ești dispus să mergi la urne), crearea locurilor de muncă decente ca antreprenor, împărtășirea cunoștințelor noastre cu cei la început de drum și cel mai important să fii om cu oamenii din jur”, relatează președintele Paideia Projects Stefan Tudor.
După 1989 sunt 3 decenii în care poporul şi statul român tot încearcă să îşi găsească o vocaţie istorică.
”Revoluţia română din 1989 a fost o necesitate istorică: în condiţiile în care comunismul se prăbuşea peste tot la est de Cortina de Fier, el nu avea cum să reziste de o manieră singulară în România. Păcat însă că această trecere de la un regim politic la un altul s-a făcut violent. Cele trei decenii care au urmat Revoluţiei din 1989 sunt decenii în care poporul şi statul român tot încearcă să îşi găsească stabilitatea şi o vocaţie istorică, deocamdată încă fără succes. Deşi individul a dobândit în mod cert o imensă libertate politică, tulburarea societăţii şi constrângerile economice care decurg de aici diminuează în fapt puternic opţiunile individuale pentru căutarea împlinirii personale. Ca şi în urmă cu trei decenii, ca şi în urmă cu un secol, România are în continuare grave probleme structurale care nu ţin de regimul politic în care trăim: sărăcie, incultură, lipsă de capital pentru dezvoltare şi multe altele. În nota noastră caracteristică, în aceste trei decenii am reuşit să supravieţuim, nici căzând prea rău, nici ridicându-ne sensibil”, explică istoricul și jurnalistul Liviu Iancu.
Revoluția română un transfer de putere de la un UNIC către milioane de cetățeni
”Revoluția română trebuie înțeleasă ca un transfer de putere de la un UNIC către milioane de cetațeni ce reprezintă, de fapt, cea mai importantă piesă a mecanismului numit România. Treizeci de ani de la acest eveniment au arătat că, de fapt, democrația este privită drept o modalitate facilă de a face fiecare ceea ce iși dorește fără a avea o bază solidă de la care să pornească, o regulă pe care să o respecte sau un țel pe care să dorească să-l atingă. Eu, Patricia, sunt un cetățean care își iubește țara, sunt un cetățean care a fost învățat de mic faptul că puterea este la mine și că, da, dacă îmi doresc să schimb ceva voi reuși. Pentru aceasta nu trebuie să plec de aici și să cred că așa am să salvez ceva din ceea ce se întamplă pentru că este imposibil. Sunt perseverentă, sunt ambițioasă, sunt extrem de încăpățânată să reușesc! Mediul în care am fost crescută m-a condus către conștientizarea faptului că doar educația și inteligența, respectarea regulilor, corectitudinea pot face din acest popor unul invincibil.
Sunt architect si n-am să fug! Îmi voi folosi toată energia, cunoștințele și forța pentru a contribui cu ceva bun la evoluția frumoasă si armonioasă a Romaniei.
Sunt român si n-am să fug, deoarece în țara mea sunt mai vie, mai puternică, mai EU decât în orice alt loc de pe acest Pământ!”, relatează publicista Patricia Maria Savu.
”Cum am trăit Revoluția: Se spărgeau progresiv barajele de oameni”
„Eu și soțul meu am fost pe Magheru de la ora 2 până seara. Am intrat prin spate, dinspre Gradina Icoanei, pe la Dalles si am înaintat în 4 ore pana la Piața Romană - se spargeau progresiv barajele de oameni. La Romană au intrat din patru locuri simultan: dinspre Magheru de unde ne împingeau, dinspre Dacia stanga și dreapta și dinspre Ana Ipătescu. De aceea grupurile s-au spart definitiv la Romană”. (Ioana, traducător)
Sursă foto: Scânteia Poporului, 23 decembrie, 1989
