Antena 3 CNN Actualitate Social Medicul ginecolog cu coronavirus de la Spitalul Sfântul Gheorghe, urmărit penal

Medicul ginecolog cu coronavirus de la Spitalul Sfântul Gheorghe, urmărit penal

Medicul ginecolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care a fost testat pozitiv cu coroanvirus, este urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Medicul ginecolog cu coronavirus de la Spitalul Sfântul Gheorghe, urmărit penal
Sursa foto: Pixabay.com
23 Mar 2020   •   11:50

Dosarul penal a fost înregistrat duminică, la scurt timp după ce autorităţile au anunţat că medicul a fost diagnosticat pozitiv, iar trei secţii ale spitalului au intrat în carantină, existând suspiciunea de contaminare a pacienţilor şi personalului medical.

"În data de 22.03.2020 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe un dosar penal în care s-a dispus, în aceeaşi dată, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Organele de cercetare au reţinut că un medic ginecolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Dr. Fogolyan Kristoff' din municipiul Sfântu Gheorghe s-a aflat în cursul lunii martie 2020 în Austria şi, în data de 21.03.2020, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19. În urma verificărilor, s-a stabilit că Austria este inclusă în zonele de risc pentru care există obligaţia izolării la domiciliu la revenirea în ţară", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Cercetările se efectuează de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna - Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close