Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În gura presei Mircea Badea, cu Poliția la ușă. Ce s-a întâmplat

Mircea Badea, cu Poliția la ușă. Ce s-a întâmplat

Mircea Badea, cu Poliția la ușă. Ce s-a întâmplat
19 Feb 2018   •   23:59

Mircea Badea a vorbit în pasa emisiunii „Sinteza Zilei” cu „În gura presei”, despre faptul că Poliția a venit la el la ușă.

„Cum stăteam eu cu mine în sufragerie, bate la ușă. Stăteam pe canapea, ce bine mă simțeam, mă uitam la ce pariuri să mai spun și zic: „intră”. Nu intră nimeni. Mă ridic de pe canapea, mă duc, deschid, Poliția. Erau doi polițiști în uniformă. Am început să rând, pentru că ăsta a fost primul meu gând: „hai că au venit ăștia să mă ia”. Eu când i-am văzut pe ei uluiți, m-a inundat dezamăgirea. Ei îmi cereau mie niște informații, ceva formal, neimportant, dar mi-a venit foarte tare să râd, că din toată lumea de pe lumea asta tocmai pe mine m-au găsit să colaborez?”, a povestit Mircea Badea.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close