Antena 3 CNN Actualitate Social Pensie anticipată 2020. Cum poți ieși la pensie mai devreme în acest an

Pensie anticipată 2020. Cum poți ieși la pensie mai devreme în acest an

Pensie anticipată 2020. Pentru a ieși la pensie mai devreme, atât femeile, cât și bărbații trebuie să îndeplinească mai multe condiții privind stagiul de cotizare. 

Pensie anticipată 2020. Cum poți ieși la pensie mai devreme în acest an
Sursa foto: Foto: pexels.com
11 Feb 2020   •   14:16

Potrivit legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii le permite atât femeilor, cât și bărbaților să iasă mai devreme la pensie.

Românii pot opta fie pentru pensia anticipată 2020 care nu presupune penalizări la suma de bani cuvenită, fie pentru pensia anticipată parțială la care are loc o diminuare a pensiei până când se va transforma automat în pensie pentru limită de vârstă și va fi recalculată din oficiu.

Femeile pot ieși anticipat la pensie cu maximum cinci ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, dacă au un stagiu de cotizare cu opt ani mai mare decât cel cerut prin lege ca stagiu complet.

Reducerea vârstei de pensionare la cea anticipată nu se poate cumula însă cu nicio altă reducere din lege. Legislația actuală prevede că stagiul complet pentru femei este de 35 de ani, iar vârsta standard de pensionare este de 63 de ani.

Pensie anticipata 2020. Reguli pentru pensionarea anticipată

Așadar, dacă o femeie dorește să se pensioneze anticipat în 2020, aceasta va trebui să aibe un stagiu de cotizare de 39 de ani și trei luni (31 de ani și trei luni + cei opt ani ceruți prin lege), respectiv 39 de ani și cinci luni dacă optează pentru acest tip de pensie la final de an.

Bărbații se pot pensiona anticipat cu cel mult cinci ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, dar numai dacă au ajuns la un stagiu de cotizare de 43 de ani (cu opt ani mai mare față de stagiul complet de cotizare, respectiv 35 de ani).

La fel ca în cazul femeilor, reducerea vârstei de pensionare la cea anticipată nu se poate cumula însă cu nicio altă reducere din lege.

Mai mult, nici în cazul bărbaților pentru pensia anticipată nu există penalizări la suma de bani cuvenită.

Vârsta standard de pensionare a unui bărbat în România este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ceea ce înseamnă că dacă un bărbat vrea să se pensioneze anticipat nu o poate face mai devreme de 60 de ani.

În același timp, acesta trebuie să fi atins un stagiu de cotizare de cel puțin 43 de ani.

 

×
Subiecte în articol: Pensie anticipată 2020
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close