Antena 3 Actualitate Social Tânărul de 19 ani a intrat în casa adolescentei de 16 ani și a luat-o cu forța. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

Tânărul de 19 ani a intrat în casa adolescentei de 16 ani și a luat-o cu forța. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

29 Iul 2019   •   14:39
Tânărul de 19 ani a intrat în casa adolescentei de 16 ani și a luat-o cu forța. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, duminică, după ce a pătruns în locuinţa părinţilor unei adolescente de 16 ani prin spargerea unui geam, i-a lovit pe fraţii acesteia şi, prin constrângere, a determinat-o pe adolescentă să-l însoţească.

Potrivit unui comunicat remis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, fac cercetări într-un dosar penal privind infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi distrugere, fapte comise, vineri, în comuna Valcău de Jos, bănuit de comiterea acestora fiind tânăr de 19 ani.

"În fapt, la data de 26 iulie, ora 21,38, Poliţia a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Valcău de Jos, s-a deplasat la locuinţa părinţilor concubinei sale, în vârstă de 16 ani, a pătruns în locuinţă prin spargerea unui geam şi i-a lovit cu pumnul şi picioarele în zona feţei pe fraţii acesteia. Ulterior, prin constrângere, a determinat-o pe adolescentă să-l însoţească. Verificările efectuate de poliţişti au dus, sâmbătă, 27 iulie, la găsirea celor doi. Aceştia se deplasau cu un autovehicul prin localitatea Nuşfalău, fiind opriţi în trafic de poliţişti", se arată în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, adolescenta a fost predată familiei, iar tânărul a fost reţinut şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, el fiind prezentat, duminică, Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.

Pe numele acestuia, instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close