Antena 3 CNN Actualitate Topul celor mai „slabi” șoferi din Europa. Incredibil pe ce loc se află românii

Topul celor mai „slabi” șoferi din Europa. Incredibil pe ce loc se află românii

Topul celor mai „slabi” șoferi din Europa. Incredibil pe ce loc se află românii
Sursa foto: Foto: freeimages.com/ Pierre Amerlynck
de S.T.    |    16 Dec 2015   •   14:36

Românii sunt pe locul trei în topul celor mai „slabi” conducători auto din Europa, atât în accepțiunea conaționalilor lor (după bulgari și italieni), cât și după părerea celorlalți șoferi din Uniunea Europeană (după italieni și francezi), conform unui studiu realizat de o companie financiară specializată în administrarea de flote auto.

Șoferii români recunosc că circulă cu viteză mare doar pe drumuri libere, când se grăbesc sau când circulă pe autostradă, relevă studiul LeasePlan Mobility Monitor, remis miercuri Agerpres. Studiul a luat pentru prima dată în considerare și răspunsurile conducătorilor auto ale mașinilor gestionate în leasing operațional din România.

La întrebarea din ce țară provin cei mai slabi șoferi, participanții români la sondajul LeasePlan Mobility Monitor au indicat, în ordine, Bulgaria (10%), Italia (6%) și România (5%). La aceeași întrebare, conducătorii auto din Uniunea Europeană au indicat că cei mai slabi șoferi provin din Italia (13%), Franța (6%) și România (5%).

Șoferii din România au indicat pe locurile 4 și 5 în topul celor mai „răi” șoferi pe conducătorii auto din Ungaria (4%) și Grecia (3%). La nivel european pe locurile patru și cinci s-au situat șoferii din Grecia și Polonia, cu câte 4%.

×
Subiecte în articol: şoferi Europa
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close