Antena 3 CNN Actualitate Soţia sirianului găsit mort în portbagajul maşinii şi amantul acesteia, condamnaţi definitiv la 26 de ani de închisoare

Soţia sirianului găsit mort în portbagajul maşinii şi amantul acesteia, condamnaţi definitiv la 26 de ani de închisoare

Soţia sirianului găsit mort în portbagajul maşinii şi amantul acesteia, condamnaţi definitiv la 26 de ani de închisoare
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    08 Noi 2016   •   17:24

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, la 26 de ani de închisoare pe Andreea Pătraşcu şi pe Alfons Arhire, pentru că l-au ucis pe soţul acesteia, omul de afaceri sirian Moustafa Saleh Haj, şi i-au lăsat cadavrul în portbagajul unei maşini pe Şoseaua Pantelimon, potrivit News.ro.

Tribunalul Bucureşti îi condamnase pe cei doi la închisoare pe viaţă.

În decembrie 2014, Andreea Pătraşcu şi amantul acesteia Alfons Gabriel Arhire l-au ucis pe omul de afaceri sirian Moustafa Saleh Haj. 

Andreea Pătraşcu a recunoscut că, pe 13 decembrie 2014, i-a administrat soţului o folie întreagă de diazepam. Cei doi au pus cadavrul într-un geamantan, pe care l-au dus în portbagajul maşinii sirianului, iar maşina au abandonat-i pe Şoseaua Pantelimon, în apropierea Secţiei 9 de Poliţie.

Crima a fost descoperită de-abia în aprilie 2015 când nişte muncitori din zonă au reclamat mirosul puternic emanat din maşina abandonată. De altfel, bărbatul fusese dat dispărut, de amanta lui, în ianuarie 2015.

Andreea Pătraşcu şi-a motivat gestul în faţa anchetatorilor spunând că atât ea, cât şi soţul ei aveau relaţii paralele şi, cu toate acestea, sirianul nu voia să divorţeze.

Moustafa Haj Saleh avea 52 de ani şi în România de aproximativ 20 de ani. Locuia în Bucureşti cu soţia şi copilul, dar îşi avea reşedinţa în Năvodari.

×
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close