Antena 3 CNN Actualitate Spitalul din România în care pacienții nu sunt operați când șoferul este în concediu

Spitalul din România în care pacienții nu sunt operați când șoferul este în concediu

Spitalul din România în care pacienții nu sunt operați când șoferul este în concediu
Sursa foto: foto: pixabay.com
07 Iul 2016   •   11:26

La Spitalul din Târgu Cărbuneşti, operaţiile pentru care e nevoie de sânge sunt amânate nu pentru că acesta lipseşte, ci pentru că nu are cine să-l aducă de la Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu. Asta susţine familia unei paciente, care povestește că deşi a convins mai mulţi oameni să meargă să doneze, puţin a lipsit ca sângele să nu poată fi folosit, potrivit digi24.ro.

Familia unei paciente internate la Spitalul din Târgu Cărbuneşti, cu fractură deschisă la un braţ, susţine că intervenţia chirurgicală programată pentru luni a fost amânată din motive birocratice. Pentru operaţie, medicii aveau nevoie de plasmă trombocitară, un produs din sânge care trebuia adus de la Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu. Opt oameni au mers acolo să doneze sânge, la rugămintea rudelor pacientei.

„Sângele s-a donat de luni dimineaţa la ora 11 şi nu a ajuns, nu au avut maşină”, spune Elena Scorlea, fata pacientei.

Problema a fost, de fapt, alta. Angajatul spitalului care se ocupă de transportul sângelui e în concediu. Conducerea spitalului insistă însă că acest lucru nu e o problemă, deoarece un alt angajat a primit sarcina de a transporta sângele.

Totuși reprezentanţii Centrului de Transfuzii recunosc că ceva nu a mers cum trebuie, întrucât au așteptat, la rândul lor, să vină cineva după sânge. În cele din urmă, pacienta a fost operată cu două zile întârziere, dar din fericire, starea ei este bună în acest moment.

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close